alături de trupul din cenușă
împietrită îți este visarea și
arde ultima îmbrățișare încă
o ții minte cum se topea în tine
despărțirea nu-i o linie continuă sau
un sunet surd prinde clipa în care
te simți sufocat atunci când mâna cade
inertă îți dorești să fie clipa
dinainte de a fi tu mare și el un
bătrân de-ar fi un cuvânt prins
în eternitate te vei afla și tu
pășind prin ea o vei afla ca fiind
lumea ta devine un loc al
dorului să nu-i cauți vină căci el
ești tu doar un alt trup
din cenușă scoți tăciunele
timpului nu-i măsori lacrimile
de piatră te legi în visul din urmă
pe care-l numești ultimul somn