un cântec zace lângă fereastra
deschisă îți poartă umerii goi cafeaua
aburindă e clipa rămasă în urma
acordurilor care au pătruns în noi
vibrează vibrează locul ceilalți sunt
încă acolo eu stau tu stai într-un joc
al tăcerii miez nu vrea să încolțească
mai departe de cuib sunt lumile de
fier și piatră s-au așezat între oameni
sunt răni și în priviri se vede
mai mult gri prinde în colții săi urbea
la fiecare răsărit te caut și te văd
în alb încă îmi desenezi o lume
plină de culoare e clipa care zboară
și vine înapoi uneori cu o aripă frântă
se așază în inima peretelui de unde
neregulat măsoară ritmul pe un tic
inspirat pe un tac respirat tot mai
sacadat
tic-tac, tic-tac...