de acasă, din sat, dintr-o casă de lemn, pământ și paie, au plecat. au fugit la oraș. s-au mutat în case zidite peste case, din fier și beton. mâncau pâine tot cu porția, ca acasă. mămăligă și la oraș. doar pâinea neagră era multă. o cumpărau și-o uscau la cuptorul aragazului. o trimiteau acasă. să aibă porcul ce mânca. au dărâmat casa veche și-au făcut alta. din lemn, pământ și paie. și tăiau porcul de crăciun și-l duceau la oraș. și noi, ăștia mici, am fi stat tot la sat, nu la oraș. la oraș era foame. și la sat era foame, dar la sat umblam desculți. la oraș trebuia să ne cumpărăm încălțări. banii trebuiau pentru casă și pentru pâine. cine i-ar fi putut convinge să nu plece de acasă? dacă nu pleci de acasă, dacă nu fugi la oraș, cum ai putea afla cât de bine este acasă? acasă îți îngropi morții. acasă te pregătești pentru moarte. în camera de la stradă, în dulapul ăla luat în rate, așezat lângă vitrina plină cu farfurii nefolosite, acolo îți pui hainele cu care să te îngroape. și nici nu prea știi cine va face asta. pe ai tăi i-ai lăsat la oraș. în casele alea puse una peste alta. dar i-ai învățat să aprindă o lumânare la mormântul de acasă. își vor aminti. știi sigur asta. mirosul de lemn, pământ și paie, nu se uită ușor.