agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-06-26 | |
Maria Cecilia Nicu
Întrebări Seria « Dialoguri oarecare » - Hai să zicem : trăim și o sumedenie de mutaţii valorice par a fi reflex firesc al meandrelor vieţii și atunci n-au de ce să ne sperie, n-au de ce să ne provoace dureri de cap şi, mai ales, de ce să ne marginalizeze. - Chiar crezi ? - Știu eu dacă să cred ? Mă întreb, pur și simplu, de ce strecurăm nelinişti acolo unde analitici încercând a fi ar trebui să descoperim necesitatea schimbării, echilibrul înţelegerii noului, pozitivismul reinventării. -Sună artificial ! - Întrebările în suspensie sună mai totdeauna artificial, dacă-mi dai voie...Ce vreau să zic este că trebăluim în toate direcţiile cu încăpăţânarea capabilității mai toată viaţa, plănuim, desfaşurăm, trecem, falnici sau nu peste poticnelile inerente, consumăm, risipim chiar energii valorice, acumulăm şi traducem inexplicabilul - uneori sau poate mai mereu - ne place, în ultimă instanţă balansul chiar dezechilibrat al acestui see-saw pe care am fost înscrişi... -Ne-am născut și după aia învățăm. -Cam așa zicem, dar pe măsură (chiar inchipuie-ţi!) ce ne maturizăm, elegant spus altfel pe româneşte ar fi creștem și îmbătrânim, învăţatul capătă dimensiunile imposibilului, receptarea devine absurdă şi dacă nu-i prea pretenţios spus ne localizează, ne încercuieşte în spaţiul acela în care firescul consumului imediat se limitează printr-un fenomen de ciudată selecţie aruncând priviri înainte şi înapoi uităm să rotim ochii în jur, să observăm şi să reţinem fără intenţie ceea ce se vede. -Eeee, te complici explicativ, parcă ai fi în clasă, o chestie de vârstă, de civilizaţie în raport cu vârstă parcă ar fi mai corect. -Dumnezeu ştie. Ce mă întreb eu este de ce privim noul ca pe o ciudățenie venită pe ușa din dos, aia pe care întră curierul de la Amazon și nu suntem siguri că pachetul conține exact ce am comandat ; raportarea noului la rutina celor ştiute e mai totdeauna în defavoarea-i... -Ei, da, dacă ceea ce am trăit vine spre noi în imagini idealizate şi o să-mi spui că aceasta e şansa memorării, selecţia pozitivă cea care ne fereşte de regrete, pentru că regretul e reacţie întârziată şi, mai totdeauna, inutilă. -Tocmai. Un articol dintr-un ziar românesc, « analizează » ultimii ani şi constată eşecul iluziei instaurată ca certitudine şi eu rămân cu gura căscată la « autoritatea » expunerii care, evident, uită de experienţe anterioare când trâmbiţarea progresului – noul ăla de care ziceam – se compunea într-un aliaj inedit în care gluma reușitei se transfera în seriozitatea nereușitei. -Și atunci este imposibilă interpretarea realului că o baghetă franţuzească din care rupem fiecare în egală măsură, egalitatea asta afurisit de iluzorie de care ne cramponăm, fie că e pe plan biologic ori social ori politic ori economic, mă rog, peste tot ! -Povestea asta cu egalitaea, cu eliminarea diferenţierilor are aerul utopic al imaginaţiei încinse de dorinţe irealizabile, « himeră », ceea ce nu-i deloc greşit, o posibilitate moartă din naştere, zic eu, -Aşa cum la fel de defunctă ar fi ideea impunerii egalităţii, instalarea ei forţată, Marx trecând cu buldozerul dictatorial peste structura logic–fantezistă a lui Thomas Moore, drapând utopia în hlamidă hieratică a regelui gol. Nu ? -Eh! Nu ştiu în ce măsură ceea ce zicem noi aici ar putea avea ecou şi nici nu şriu dacă e important să ştiu, simt uneori că ne retragem, că privim un spectacol ai cărui actori am vrea să fim şi nu suntem, lumea se desfăşoară pe acorduri prea largi, parcă, uneori ne plac, alteori ne oripilează, dar continuăm să trăim, să ne bucurăm şi să ne întristăm şi poate în egală măsură, să ne batem cu « morile de vânt » - Cervantes a aflat asta cu « ceva » timp înaintea noastră - sau să întoarcem spatele, să privim frământările pământului ăsta cu înţelepciunea ( ?) vârstei sau cu furiile – târzii desigur - ale tinereţii când sigur ne-ar fi plăcut să călărim mustangi sălbateci, dar ne limităm la a face paşii măsuraţi - Nu și de covid ? -Stii ce zice Eugen O’Neill : “None of us can help the things life has done to us. They’re done before you realize it, and once they’re done they make you do other things until at last everything comes between you and what you’d like to be, and you’ve lost your true self forever » « Lomg Day’s Jourhey Into Night » |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate