oare am să reușesc
să uit mirosul tău de tuberoze
până la crăciun?
să fac cornulețe cu gem
și tot să mă gândesc la tine
absența ta ar fi o reverie personală
pe scaunul bătut în cuie

bucătăria ar mirosi a iubire,
a dorință alienată de sine
și nici nu le-aș putea mânca, iubito
iubirea m-ar sufoca, m-ar obliga
să-mi înghit mărul lui adam
și gemul ar avea cel mai înțepător gust de tristețe

paharul gol - alburiu pur
oricât l-aș lustrui, ca o slugă
tot ar avea urme de calcarul singurătății
pentru care nu există soluții permanente

în zăpada din fața casei,
luminată de becul galben de la geam
să mă uit cum ar crește tuberoze
care fac dragoste cu griul și albul gerului
și să-mi văd cavoul închis ca o carte neinteresantă
căci florile tale miros a moarte
ca o mamă care m-a uitat bolnav
în fața unei lumi atât de vaste