îmi place să privesc cerul nopților de vară
pe partea dinspre lună
văd umărul peste care
alunecă breteaua de mătase
și mai la vale
chiar deasupra salcâmului
care se preface că doarme
ascuns după un pumn de stele
este un sân de argint
sunt sigur că îl mai privesc și alții
altfel
n-ar ofta locul
din când în când
pe-o mângâiere de vânt cald
și depărtarea nu s-ar opri
din hora-i nebună
pulsând în lumina
dăruită de ultima zvâcnire
a unei stele