agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-09-02 | |
mă trezeam cu ochii direct în copaci
și în răsărit în urechi auzeam la bohème și-mi plăcea c-aveam timp să simt viața ca și când părea un film nouvelle vague și mergeam spre clasa de proști de maneliști, descendenții complexelor de inferioritate evidente mirosea mereu a chimicale din chipsuri combinate cu narcisism a salată de fețe ca niște frunze de lăptucă negre pe margini spălate într-o vinegretă prea acră și eu îmi ascundeam chipul virgin cu plete, cu breton cu ură, cu scârbă, cu orice aveam strâmb la îndemână le mimam țărănește, ca să înțeleagă pericolul să stea departe și mi-era frică să n-ajung într-o zi ca vagaboanda lui agnès varda mă bucuram când trecea minutarul în dreptul cifrelor mari ca atunci când fratele meu avea o zi bună și nu mă trata ca pe o gumă veche întărită pe blugi abia așteptam să dorm ca să mă scol din pat ca din moarte aveam ora de matematică distractivă și tot ce era distractiv era să văd cum profesoara își scăpa măștile, una câte una, neputând face față absurdului unei generații crescute cu nutreț emoțional cu firimituri de bancnote între dinți. și multe coji de semințe în suflet rușinea ei regresa ca-n copilărie când ne deschidea fiecăruia manualul ca unor viitori veritabili studenți cu pensie de handicap sau alimentară toți colegii mei înghesuiți păreau o pisică imensă ce își mânca ghemurile de păr după ce le vomita toată clasa era o salată de fețe schimonosite, pe care istoria le-a uitat dureros de ușor deja „deschideți la pagina 5”, vocifera ea senin, mimând interesul „notați-vă câte trei probleme la alegere pe care să le rezolvați în 5 minute.” râdeam mă gândeam că noi, fiind copii, nu ne alegem problemele doar dumnezeu are dreptul ăsta aș putea scrie despre atâtea probleme care mă includ pe mine pe ai mei, pe sistemele care fericesc oamenii când sunt cei mai buni dintre cei proști multe probleme în cap. în stomac în amintirea tatălui pentru că părul era murdar de temperament flegmatic, de lacrimile unei sfinte de singurătate, care nu mai putea păcătui nici dacă voia stomacul era o vietate în sine; victima unui metabolism slab lărgit de presiunea zahărului era un glob disco unde dansau emoții ce se îndrăgosteau unele de altele haotic, pe piesele rock ale anilor '80 uneori îmi doream să trăiesc un 1980 românesc că suferința comună apropia oamenii și doar asta era frumos cu iubire puberă, cu atingere pură, nedescoperită pe un site xxx, unde luminile îți imprimă în minte doar roboți în haine de cărnuri mișcătoare și parcă era plăcut și înspăimântător în același timp când aveam o criză de melancolie, îmi apăsam cu palma o prăjitură pe nas, pe gură ca un fetișist care a făcut rost de chiloții colegei de apartament și șoaptele tremurate abia treceau de crema ei. „șș, gata, totul e bine.” șopteam. îmi tăia lacrimile ca o maioneză iar problema asta se conecta, mă bântuia cu problema amintirii cu un horcăit nocturn, atât de familiar, care atunci când s-a oprit, s-a oprit și copilăria mea motorul nopții cedase moartea a luat-o pe jos atunci, a bătut în geam la parter și tata i-a deschis ca prostul mi-a luat ceva timp să aleg concret din atâtea probleme ca niște hamsteri în sicrie cu o singură rezolvare care oripilează societatea o turmă de melci înghețați în evoluție care te condiționează să crezi că viața ta chiar e a ta, nu o întâmplare, nu un sac pe care cineva ți l-a pus în mână fără să te întrebe dacă e corect să-l numești „dar divin.” oricât încercam să găsesc vinovatul din problemă teoremele mă purtau către un singur punct: nașterea. acel 1+1=3. sau 4, 5, dacă materialul genetic permite „poți merge la tablă, zburlea, le-ai rezolvat corect ești scutită de tema pentru acasă.” și eu continuam să mestec cu furculița în salata de fețe până venea vacanța |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate