orașul s-a contopit într-o mare de flăcări
într-un filtru palid și vâscos
ca o plajă în amurg
pe aici s-a uscat un fular pus pe un scaun într-o dimineață de anul nou
fluturi mi-au atins mâinile
și stații de tramvai au crescut la umbra statuilor
fericirea e ca o păpușă căruia îi rozi un deget și apoi o ascunzi sub pernă
precum câinii care își ascund oasele pentru a le mânca mai târziu
oamenii stau la mese și se prefac că există
oamenii scriu cărți și țin discursuri despre perseverență
alte zile și alte anotimpuri
tapiserii cu fructe și omăt
care așteaptă să fie restaurate
iar pământul urcă lent până mă ia amețeala.