Pe un vers de ploaie lină,
Într-un ritm șovăitor,
Toamna-și face insulină
Și trece tânguitor.

Ar pleca, da nu e timpul,
Cară mantia udată
De-a înfiorat și câmpul...
Și în zdrențe, și-ntinată.

Sună frunza vlăguită
De un vânt păgubitor,
Și purtată, și rotită,
Se lasă răscolitor.

Solu, - pături de aramă -
Moleșit și întomnat,
Nicio iarnă nu-l destramă,
Se-nvelește resemnat.

Versul ploii, murmur dulce,
Scade lin, și calm, și tace...
A plecat ca să se culce
Sub un deal sau prin răstoace.

E târziu, târziul toamnei,
Sărut-mâna, îi spun doamnei.