Ciaccona

Puțini oameni știu ce este Ciaccona. Și mai puțini au ascultat-o. Fiindcă nu în orice moment ai o stare propice pentru a auzi o astfel de muzică. În mod normal trebuia ca și eu să aflu despre această piesă în timpul școlii. Aveam o oră de muzică pe săptămână la Liceul Gheoghe Șincai din București. Profesoară era doamna Munteanu care mă nota cu 10 fără să mă asculte, chiar fără să particip cu prezența la oră. Presupun eu, azi, după atâta timp, că nu voia s-o supere pe doamna Felicia Haica, directoarea liceului și profesoara mea de matematică. Nu mă scotea din Năică, mă dădea de exemplu băiatului ei, organizase în sala de festivități o adunare solemnă cu toată școala pentru a felicita doi elevi care reprezentau liceul la olimpiada pe țară, eu la matematică și alt elev dintr-o clasă paralelă la română. Aveam 10 la matematică, fizică, chimie iar la sport și muzică mă scotea de la ore ca să facă pregătire cu mine.
Au trecut anii și-am cunoscut o domnișoară care absolvise conservatorul. Nici atunci n-am aflat de Ciaccona, că doar nu era să vorbim despre Bach când ne plimbam seara sub clar de lună. Apoi, într-una din zile m-a invitat la o întrunire între muzicieni, unde, studentul cel mai bun al profesorului Modest Iftinchi interpreta Ciaccona. Primele cinci minute am rezistat, apoi, la fiecare 30 de secunde o întrebam, mai e mult? Au fost 15 minute de chin pentru mine. De ce? Era o muzică pe care n-o înțelegeam, nu vibra nicio părticică din trupul meu insensibil. Abia m-am abținut să nu mă ridic și să părăsesc sala. Am dat repede uitării acel moment. Au mai trecut anii și-ntr-o zi, Delia Diaconescu m-a invitat la Fundatia Titulescu s-o ascult interpretând Ciaccona. Am strâns puțin din buze dar n-am zis nimic, în definitiv mergeam s-o ascult pe fie-mea interpretând o piesă din muzica clasică. Surpriza a fost colosală. M-am lăsat purtat de undele sonore, nu mai trăisem o asemenea stare, când mă treceau fiorii, când sala devenea neîncăpătoare, trăiam triumful vieții, al nemuririi, intrasem într-un alt univers. E normal mi-am spus, ceea ce mi s-a întâmplat se datorează faptului că interpreta este copila mea. Am fost însă și mai surprins când domnul Malița, matematician, fost ministru al învățământului în România i-a nspus: ”Domnișoară, de-a lungul vieții am ascultat această piesă de nenumărate ori. Niciodată n-am fost atât de impresionat. Mi-ai făcut o mare bucurie!” Ba mai mult, doamna Berindei, soția academicianului Dan Berinde,i-a trimis Deliei o scrisoare în care spunea ...” În acea clipă vioara și interpreta se contopiseră. M-am uitat în jur...nu eram singura cu lacrimi în ochi. Delia Diaconescu cu talentul său a încheiat -pot spune- apoteotic, sărbătoarea împlinirii a 80 de ani a soțului meu. București,10 noiembrie 2003.”
Din acea zi piesa muzicală Ciaccona a devenit hrana mea de suflet. O ascultam în alte interpretări, am citit despre viața și opera lui J. S. Bach, de ce au devenit partitele și sonatele sale repere muzicale în toate concursurile de interpretare. Evident, am dorit să ascult această piesă în interpretarea celor mai virtuoși violoniști români. Nu mică mi-a fost dezamăgirea, când, ascultând-o într-o anumită împrejurare la televizor, interpretând-o cu aplomb de un mare violonist român am trăit aceiași plictiseală ca atunci când o ascultasem în interpretarea studentului. Am consultat un critic muzical, prezent în revista de specialitate și chiar în reviste literare. Știți ce m-a sfătuit? Nici măcar în gând să nu mai spui asta! De atunci, relația noastră n-a mai fost atât de amicală. Eu însă nu m-am oprit. Am întrebat-o pe prietena mea din tinerețe. ”Ce se întâmplă dragă, de ce nu-mi place Ciaccona în interpretarea celui de la TV? Motivele sunt multiple. Bach a fost un spirit religios și interpretul doar a mimat credința. Nu e suficient să ai o tehnică impecabilă, expresivitatea vine dintr-o cultură profundă, o trăire autentică. Când doar mimezi sentimentele apare fenomenul de respingere.
Am rămas multă vreme pe gânduri. Pentru prima dată în viață mi-a părut rău că n-am educație muzicală. Că oricât aș citi și asculta muzică nu se poate umple golul din tinerețe. Totuși continui să ascult la radio,TV, concerte, muzică clasică. Recent Delia Diaconescu a susținut un recital cu sonata a treia de Brahms, sonata de Strauss și sonata de Prokofiev. M-au trecut iarăși fiorii. Nu doresc să vă plictisesc cu trăirile mele. Am notat impresia doamnei Daniela Candiotto, profesor la Conservatorul Lucio Campiani, Mantova. ”Comuniunea totală dintre Delia și vioară mi se pare spectaculoasă și fascinantă, ca o structură muzicală și poetică unică, care topește ființa în sine. O flacără care cuprinde toate calitățile într-un complex de nivel profesional absolut.”
După acest intermezzo muzical am devenit foarte interesat să mai ascult măcar odată Ciaccona în interpretarea Deliei. Vreau să știu dacă această capodoperă a muzicii clasice, care când mă dezamăgește când mă entuziasmează, va avea același efect asupra mea ca în tinerețe, ca în 2003, când după acea audiție am vrut să aflu cât mai mult despre Bach.