Fac pariu că după-amiezele de duminică sunt un capitol scris de Kafka dar nu am dovezi
Iar asfințitul o repetiție ca Apocalipsa să iasă bine din prima,
Cu toții știm să citim în Braille corpuri când ne îndrăgostim,
Trecutul care ne așteaptă e un teren încă neexplorat total,
După cum arată, lumea e un fel de ciornă întocmită de analfabeți,
Ce avem e întotdeauna puțin iar ce pierdem e mereu prea mult,
Cui nu-i e frică de moarte a progresat mult în arta de a trăi,
Cărțile sunt al doilea domiciliu al sufletului,
Un prost absolut face dezacorduri gramaticale și când tace,
Până și în intersecțiile istoriei vine poliția să dirijeze traficul,
Se descompune mai repede corpul morților decât memoria lor,
Te voi amenința doar un pic, cu degetul, zise cu arătătorul pe trăgaci,
Am parcat aiurea un vis și mi l-a ridicat primăria fără aviz,
Ar fi bine să existe condică de reclamații și în cimitire,
Dormi, fiule, sau vine copilul să te ia!, îl amenință maică-sa pe bau-bau,
Noaptea totul se vede mult mai clar, căzură de acord bufnița și cucuveaua,
Poți să eziți înainte să decizi dar nu după aceea, domnule călău,
Senzualitatea fără iubire e oribilă dar iubirea fără senzualitate e și mai rea,
Libertatea are sens doar pentru ființele sănătoase, se zvonește la Oncologie,
Orice vizită la doctor e o repetiție pentru înmormântare,
La azilul de orbi se recalculează viteza luminii și prețul jaluzelelor din inventar.