Scriu poezie și-mi accept vina. Împușcați-mă, vă rog, cu gloanțele roșii din piepturi...
*
Umbra, un alt eu care mă învață alfabetul tăcerii.
*
Lacrimile – evadare din absolut, pentru a redobândi absolutul.
*
Ce este adevărul? Un fruct pe creanga copacului din vis, căruia îi simțim doar mirosul.
*
Nu căuta adevărul în vorbele oamenilor, ci în șoaptele ierbii.
*
Mintea înțeleptului este ca o sită la fereastra inimii. Lasă sufletele curate să intre și tine insectele la distanță.
*
Reperele mele sunt stelele. Oamenii ajung, cel mult, cu capul în nori.
*
Suferința fără creație este ca un cer fără stele. Ești hrana propriului tău întuneric.
*
Îmi caut pacea, războindu-mă cu mine însumi pe hârtie.
*
Ecoul este mai înțelept decât propriul strigăt. Împrumută și experiența naturii.
*
Să nu tulburi somnul apei cu piatra de care te împiedici pe mal.
*
Bucură-te de tăcerea și frumusețea florilor, dar nu ignora sfaturile vântului.
*
Atâta timp cât vor exista banii, omul va fi un atlet desăvârșit.
Poezia – lacrimă în tranșeele visului. Aforismul, doar o dâră de sare.
*
Fiecare iubire are iarna ei, când arborele din suflet se hrănește cu seva tuturor amintirilor.
*
O poezie frumoasă e o creangă cu care poți altoi copacul tristeții din tine.
*
Pasărea care se înmulțește cel mai ușor în captivitate este omul. Dar și cea care zboară cel mai puțin.
*
Poetul e ca un câine. Ori își roade lanțul, ori vagabondează, ori păzește turma.
*
Palma care nu mângâie e un sat pustiu.
*
Mamele fără copii sunt ca sălciile plângătoare. Doar râul le cunoaște cu adevărat nefericirea.
*
Paradisul? Un măr care s-a rostogolit din vârful dealului până la picioarele orbului.
*
La renaștere, omul trebuie să-și taie singur buricul.
*
Fiecare om are oglinda propriei sale conștiințe. Dar depinde cât de des o luminează și o șterge de praf.
*
De ce dăm în mintea copiilor la bătrânețe? Ca să rostim, din nou, adevărul.
*
Nu vreau doar cerul senin. Vreau și cearta din privirile lui.
Copilăria, al doilea rai din care am fost izgoniți. Ne consolează doar gândul că vom da, cândva, în mintea copiilor.
*
Poetul – o pasăre care cântă în luminișul amintirilor sale.
*
Oamenii au un nou profet pentru care au ajuns să își sacrifice viețile. Numele lui este Selfie.
*
Eu nu mă mișc. Sunt ca o bucată de plastilină pe care o modelează sufletul meu de copil.
*
Ce e mai greu de urcat, o scară fără cer sau una fără trepte?
*
Sufletul, ce pasăre! Cu o aripă, încearcă adâncimea inimii. Cu cealaltă, înălțimea minții.
*
Dumnezeu nu intră cu forța în casa sufletului meu. Cu discreție, îmi bagă poeme pe sub ușă.
*
Pe cât de simplu este adevărul, pe atât de complex. Depinde cu ce-l cauți.
*
Toți privesc același soare, dar numai noaptea pot alege o altă stea norocoasă.
*
Inima este macazul dintre Raiul și Iadul din noi.
*
Poezia – o lacrimă ce încearcă să facă ordine-n haos.
*
Dacă v-aș spune adevărul, ați crede că vă mint. Dacă v-aș minți, aș batjocori adevărul. Așa că voi alege metafora.

Să poți trăi cu suferința ta e insuficient pentru a fi un mare artist. Capodoperele nu se nasc din obișnuință.
*
„Caută și vei găsi”, dacă se face doar cu mintea, duce la nebunie. „Bate și ti se va deschide”, dacă se face doar cu inima, te face să greșești ușa.
*
Nu murim doar o singură dată. Murim și la despărțiri, și când uităm, și când ne pierdem speranța. Dar cât de minunat este când iubim din nou și devenim un alai întreg de-învieri!
*
Cine crede într-un singur destin, are ochelari de cal. Cine nu crede deloc în destin, are nevoie de ochelari de vedere.
*
Imaginația – suma tuturor iluziilor, ridicată la puterea iubirii.
*
Înțelepciunea nu înseamnă doar maturitate. Ea păstrează și curiozitatea și candoarea copilului din noi.
*
Prima condiție pentru a fi genial este să-ți învingi propria lene. A doua este să-ți deschizi bine ochiul lăuntric.
*
Cea mai scurtă potecă spre războiul cu nimicnicia este gândul. Cea mai lungă este umbra.
*
Destinul e un test grilă. Are întrebări nesfârșite și nesfârșite răspunsuri.
*
Orice umbră visează să se cațăre, ca o iederă, pe zidul de carne.
*
Nici măcar în tranșeele visului nu scăpăm de gloanțele nemiloase ale timpului.
Orice floare poartă amintirile unei păsări care n-a putut renaște din propria-i cenușă.
*
O lacrimă căzută în palmă, o ultimă încercare de a repune un tren deraiat pe o linie.
*
Scriu cu propriul meu sânge. Doar el îți poate spune legenda păsării care moare și renaște în mine.
*
Viața este o luptă. Întreabă-mă despre fericire atunci când va fi arborată flamura albă.
*
Și marea își vrea copilăria înapoi. O caută neîncetat în lacrima omului și-n lacrima cerului.
*
Crucea – templul visului veșnic ridicat pe ruinele vieții.
*
Mai nou, femeile-au ajuns să renunțe la coaste. Din ele vor să creeze noul bărbat.
*
Chiar și-n iubire, e bine să ai momente de singurătate. Îți recapeți vederea.
*
Ce este lacrima mortis? Răspunsul la întrebarea despre cât de fericit a fost omul.
*
Poetul – soldat în tranșeele visului. Poezia – armă cu trăgaciul mâncat de rugină.
*
Mulți oameni visează să poarte, pe creștet, coroane de aur. Ajung tardiv suverani, visând sub coroanele funerare.

Pentru doamna Moarte, omul este doar lesa umbrei.
*
Îmi plac saloanele de înfrumusețare. În special cele din amintiri și din inimă.
*
Iubirea e tare ca un trabuc. Unii o inspiră adânc, unii o gustă și-o pufăie, iar ceilalți o miros de la distanță.
*
Prin ochii mei, dau viață lumii. Prin visele mele, dau viață veșniciei.
*
Omul – copilăria unui Dumnezeu fără copilărie.
*
Visez s-ajung lumină la bunul Dumnezeu. Să fiu săgeata trasă cu arcul curcubeu.
*
Suntem vaccinați cu vise, pentru a ne continua viețile. Dintre toate reacțiile adverse, cel mai greu de controlat este dragostea.
*
Cât timp trăiește copilul din tine, poți fi artistul care creează orice din nimic.
*
Ceea ce n-au reușit adulții cu turnuri precum Babel, au reușit copiii cu turnurile lor de nisip.
*
Cunoașterea, fără renaștere, înseamnă un drum cert spre distrugere.
*
Sufletul, fluture înhămat la caleașca inimii.
*
Tăcerea lui Dumnezeu nu e o simplă tăcere. E o poezie a necuvintelor.
Zâmbetul fals e ca un soare cu dinți.
*
Care-i diferența dintre simplul stat în genunchi și rugăciunea-n genunchi? În rugăciune, cerul îți coboară în inimă.
*
Lumea e plină de negustori cinstiți… care ne-au furat sufletul.
*
La rădăcina tuturor amintirilor se află lacrima de fericire a mamei.
*
Fii poet pentru toți ceilalți, dar nu scrie după gusturile lor!
*
Iubirea face din unii oameni cei mai tandri fachiri.
*
Zbatere inutilă. În loc să căutăm fericirea, ne facem iadul mai confortabil.
*
Golul din suflet dispare când se umple cu viață, nu când se cârpește cu amintiri.
*
Râul suferinței curge, din când în când, în palmele noastre. E suficient să cadă o lacrimă pe linia vieții.
*
Nu nouă ne dăruiește iarna flori de gheață, ci umbrelor noastre.
*
Poezia, o amintire care va înflori în paradis.
*
Și iarba poate pune cătușe. Și lanțul florilor poate zădărnici zborul.
*
Diferența dintre a gândi și a scrie e diferența dintre a exista pentru tine și a exista pentru ceilalți.

Omul n-a fost niciodată stăpânul umbrei. Tocmai de aceea, umbra lui n-a lătrat.
*
Până la crudul adevăr, multe răbdări prăjite.
*
Nu mai trebuie să pleci departe, pentru a vedea cu câți prieteni rămâi. Doar retrage-te de pe Facebook!
*
Cât de „mare” trebuie să fie o poezie, pentru a hrănii mii de suflete? Cât cinci pâini și doi pești.
*
Minciuna și-a cumpărat tocuri înalte. Cum s-o mai prindă adevărul din urmă?
*
Fericirea e un roman a cărui introducere este zâmbetul.
*
Să trăiești numai din amintiri înseamnă să renunți definitiv la aripi în favoarea bastonului.
*
Ce sunt viețile noastre? Flori între paginile viselor.
*
Singurătatea – cea mai ieftină pereche de ochelari, dar cea mai bună.
*
Pe un singur cadavru ai voie să calci. Pe cel al propriului egoism.
*
Oglinzile sunt bune numai dacă reușești să scoți piatra din adâncul lor.
*
Munca, trenul din palmă care nu lasă linia vieții să ruginească.

Copilul din noi găsește mereu prieteni. Cu condiția să-l lase mintea afară.
*
Poezia, nufăr înflorit deasupra lacrimii. Fiecare petală, o amintire.
*
Poetul însuflețește deșerturi cu metafore care trec prin urechile acului.
*
Să fie omul doar o iluzie care se împarte pe sine însăși oglinzilor?
*
Fructul cunoașterii are doi sâmburi. Doar unul trebuie înghițit.
*
Orice nouă viață e un fruct cules din copacul viselor.
*
Lacrimile sunt locomotivele uitării.
*
Umbrele sunt hainele morții. Noi suntem doar cuiere.
*
Ce sunt viețile noastre? Aisberguri în derivă pe suprafețele viselor.
*
Înțelepciunea răsare numai după săpatul cărnii.
*
Unii poeți își scuipă sângele în ochii timpului, așa cum unii șerpi își scuipă veninul în ochii dușmanului.
*
Iubirea unora? O grenadă aruncată în tranșeele visului.
*
Cu viețile noastre, moartea își repotcovește umbrele.
*
Nimicul, dușman nevăzut pe care-l înfruntăm cu gloanțele oarbe ale amintirilor.

Strălucirea ochilor vine din raza unei stele care s-a născut pe cerul gurii.
*
Ne populăm oglinzile cu pustietatea noastră.
*
Ce este oglinda? O anticameră în care ne obișnuim cu nimicul.
*
Iubirea e unda care reglează ceasul unei inimi după ceasul altei inimi.
*
Singura oglindă mai bună decât ochii tuturor este cerul.
*
Amintirile, rodul cel mai sănătos de pe colinele inimii.
*
Poezia, cochilie în care se aude vuietul sângelui.
*
Copilăria, o amintire care hoinărește pe bulevardele sângelui.
*
Inima, fruct pârguit de soarele interior. Cade numai în palma lui Dumnezeu.
*
De ce cad stelele căzătoare? Fiindcă sufletele adormiților noștri scutură cerul.
*
Pentru a-mi hrăni visele, am rupt cu ochii un colț din pâinea rumenă a apusului.
*
În fiecare om e un cer care-așteaptă trezirea pământului.
*
Visele, mâini de fum cu care pipăim nemurirea.
*
Scriu pe fereastra visului neîmplinit. Pe aburii răsuflărilor mele.
*
Timpului nu-i poți cere nimic. Dar îi poți fura câteva clipe pentru a le înveșnici.
*
Fă câțiva pași înapoi. Așa vei înțelege că urmele tale sunt și trecut, și viitor.
*
Iubirea e ecoul infinit al întâiului cuvânt.
*
Toate oglinzile mint, chiar și oglinda în care s-a privit Dumnezeu înainte de facerea omului.
*
Pasărea zboară cu două aripi. Omul, cu patru mâini.
*
Sufletul, un colț din pătura cerului, cu care inima se învelește.
*
Cu aripi de speranță, poetul străbate un vis fără de sfârșit. În urma lui, o dâră de lumină în care înfloresc amintirile.
*
Sunt mulți care trăiesc pentru poezie, dar foarte puțini care trăiesc prin poezie.
*
Poemele - frunze care cad în cel de-al cincilea anotimp.
*
Poezia, strigăt prelungit de clopotul altor inimi.
*
Cele mai frumoase poeme cuceresc munții, sărind, precum caprele negre, pe lacrimi împietrite.
*
Timpul fuge de poet ca o sepie, lăsându-i doar cerneala cu care să scrie.

Să nu te preocupe prea mult frumusețea. Omul este doar cocoașa umbrei.
*
Amintirile se hrănesc cu resturi de umbre. Umbrele se hrănesc cu resturi de amintiri.
*
Care durere e mai mare, cea a nașterii sau cea a renașterii?
*
Inima nu doarme niciodată. E bântuită de visul fără de sfârșit.
*
Suntem diferiți, pentru a ne descoperi asemănările, și asemănători, pentru a ne prețui deosebirile.
*
Setea înțeleptului are nevoie de ape adânci. Setea prostului, de ape îndulcite.
*
Umbrele sunt perdelele mute între ceea ce suntem și ceea ce urmează să fim.
*
Poezia este visul unei păsări care doarme în zbor.
*
Aripile de hârtie pot rupe și cele mai grele lanțuri.
*
Când cânți, cântă păsărea din cerul gurii. Când scrii, penele ei ating inima.
*
Forța de adeziune a iubirii depinde de frumusețea intrinsecă a lacrimilor.
*
Omul nu este decât un pumn de pământ care strigă după mâna care l-a aruncat.

Să privești clar, în jur, este un privilegiu. Să privești clar, în tine, este un miracol.
*
Urmez un regim special: consum amintiri cu nemiluita. Am slăbit 55 de cărți, dar am câștigat mii de suflete.
*
Sărbătoarea cuvintelor are nevoie mereu de o sărbătoare a emoțiilor.
*
Lacrima, corabie de lumină ce navighează pe oceanele dorului.
*
Râurile nu se ceartă-ntre ele pentru umplerea mării.
*
Dragostea se scăldă în somnul lacrimilor mute.
*
Poezia, efectul secundar al vaccinării cu lumină.
*
Steaua căzătoare e mai plină de viață decât steaua agățată de cer.
*
Liniștea înflorește la colțul buzelor.
*
Cu o lacrimă poți picta infinitul.
*
În lacrimile neplânse, se scaldă bătrânele amintiri, căutându-și copilăria.
*
Rădăcinile visului sunt înfipte în cer.
*
Poetul ascultă marea cum plânge în brațele asfințitului.
*
Când plânge, poetul plătește tribut mării.

Poetul își zugrăvește mormântul cu laptele nopților albe.
*
Poetul este frunza ce-i fură râului șoaptele.
*
Poetul își face aripi din elicea morii de vânt cu care s-a luptat toată viața.
*
Poetul este rana de sub cicatricele visului.
*
Poetul, unicornul de hârtie cu cornul rupt în ochii nenăscuților cititori.
*
Poetul își cântă durerea cu fluierul picioarelor, cu harpa coastelor lipite de pântecul copilăriei mute, cu arcușul sufletului pe corzile inimii.
*
Poetul este câinele care roade lanțul propriilor amintiri.
*
Poetul își ucide trecutul, dar se întoarce la locul crimei cu fiecare poem.
*
Poezia este un zid în care poetul și-a zidit îngerul.
*
Cu urletul stins, poetul își scrijelește iubirea pe albele orizonturi.
*
Poetul își crește visele hămesite în rănile părăsite.
*
Poetul domesticește abisul cu carnea care se surpă.
*
Poetul seceră holdele cerului cu pleoapele.

Poetul ademenește miracolul cu gândul, trecând peste granița cunoscutului.
*
Poetul macină semințele umbrei cu dinți de lumină.
*
Poetul jupoaie timpul de amintiri cu bisturiul cuvântului.
*
Poetul aprinde candela învierii cu plânsul dat în clocotul liniștii.
*
Poetul își scrijelește iubirea cu urletul stins, pe albele orizonturi.
*
Poetul își țese cămașa de forță a clipei cu firul ariadnic.
*
Carnea se rostogolește ca un zar prin văile umbrei.
*
Zâmbetele își sapă singure gropile în obraji.
*
Luna, păianjen de lumină al nopții.
*
Omul trage cu dinții de viață, în ciuda tuturor bolilor, cu sufletul lui cântând la vioara de sânge.
*
Versul, o cale ferată pentru un dor de mare viteză.
*
Călimara nopții e nesfârșită.
*
Noaptea, acvariu din care timpul fuge ca o sepie, lăsându-i poetului toată cerneala.
*
Poetul este lebăda care se hrănește cu durerea din rană.

Poetul este umbra care se înalță pe vârfuri, pentru a păși cu fruntea visului în lumină.
*
Moartea nu se hrănește cu viețile, ci cu păcatele noastre.
*
Ne culegem umbrele bob cu bob ca pe strugurii copți și ne-mbătăm cu vinul zădărniciei.
*
Veșnicia este mai frumoasă decât copilăria, mai tăcută decât zăpezile fără vânt, mai adâncă și mai misterioasă decât orice fântână, mai lăuntrică decât lăuntricul vis, mai ageră decât ochiul conștiinței, mai înțeleaptă decât piatra mormântului, mai dorită decât toate comorile lumii.
*
Sângele poetului are celule fotovoltaice.
*
În livada privirii se pârguiesc lacrimi neplânse.
*
Timpul îmi prinde inima în cleștii secundelor.
*
Doar statuia singurătății se ridică din ceara lumânărilor topite.
*
Inelul din trunchiul copacului visează la degetul frumuseții.
*
Când plângem, vărsăm marea vie din noi în oceanul deșertăciunii.
*
Când plângem, primele corăbii în care ne suim sunt umbrele.
*
Când plângem, defrișăm amintiri care își înfig rădăcinile în tăcerea pământului.

Când plângem, ia naștere un nou continent pe care îl cutreierăm singuri.
*
Când plângem, devenim rudele ploii și primim în dar fulgere.
*
Când plângem, își pierde frunzele copacul din noi, iar fructele rămân
neculese.
*
Când plângem, alți zei se nasc, în fața cărora îngenunchează până și oglinzile.
*
Luna, o clopotniță mută în vârful copacului.
*
Umbra, câine turbat care rupe lanțul sângelui, pentru a se întoarce la adevăratul stăpân.
*
Visele sunt bătute până la moarte de pașii rătăciți.
*
Singurătatea, fruct stricat în livada oglinzii.
*
Rănile se-adâncesc sub masca ipocriziei.
*
Cuvintele sunt mereu aceleași, ca o făină din care se face pâinea noastră cea de toate zilele.
*
Poezia este ca pâinea. Poetul folosește lacrimi în loc de apă și sare, amintiri în loc de drojdie. Creierul frământă aluatul, inima deschide cuptorul, sufletul e aerul care întreține focul dragostei, ochii verifică rumeneala tuturor poeziilor așezate frumos pe coala albă.

La apus, sângele ochilor caută lacrima luminoasă a cerului.
*
Amintiri - firimituri, hrănind atâtea mii de guri.
*
Strigătul, rana cea mai aproape de moarte, dar și de-nviere.
*
În bezna fiecăruia e captivă o stea.
*
Ochii care se-nchid, fără să absoarbă lumina, sunt nimicnicie.
*
Poetul este, totodată, tren, mecanic de tren și constructor de șine.
*
Dacă bătăile inimii ar ține de foame, am sta cu toții, ca niște cerșetori, cu mâinile-ntinse spre inimile celorlalți.
*
Mi-am aruncat inima-n lume, un zar pe fața căruia mi-am zidit ochii.
*
O bătaie de inimă, un val care amuțește pe țărmul indiferenței, un râu de sunete ce se varsă într-o mare a nimănui.
*
Pe podul palmei, bătăile inimii se duc pe celălalt mal și nu se întorc.
*
Cuvintele să aibă întotdeauna greutatea lacrimilor neplânse.
*
Fiecare groapă e o prăpastie umplută cu strigăte.
*
Să-ți ieși din minți doar când mintea e blândă ca iarba, să înverzești pustiul cu frumusețea gândirii, să te umfli în piept doar când sufletul dă pe afară.

Să te scalzi în lumină, mușcând din mărul galben al nopții.
*
Singurătatea domesticește umbra, dragostea o sălbăticește.
*
Iubești, arzi, te stingi, devii rob al cenușii.
*
Îmbrățișezi semnul de întrebare. De la atâta greutate pe umeri, chiar și el s-a cocoșat.
*
Nu iubesc întotdeauna cuvintele, dar important este că ele mă iubesc pe mine.
*
Dau un regat pentru un pix, ca să câștig nemurirea!
*
Poezia e marea care înfiază orice lacrimă sinceră.
*
Dacă boala te rupe în două, fii pâine!
*
Luna își ascunde obrazul de cealaltă palmă a Lumii.
*
Pulsul mă dă de gol chiar și-n fața celei mai îndepărtate dintre stele.
*
Îmbrățișează copacul și copacul va dărui îmbrățișarea ta aceluia care are cel mai mult nevoie de ea.
*
Umbrele, aceste temple păgâne ale întunericului fără sfârșit.
*
Inima, pasăre care se zbate în propriul delir.
*
Orice boală își caută cuibul în carne.

Lacrima este un păianjen izgonit de propria-i pânză, fiindcă n-a prins timpul pierdut.
*
Lacrima, un bocet sculptat de bocetul liniștii.
*
Lacrima, o dragoste umilită de ironia absurdului.
*
Lacrima, un copil al mării și-al cerului lăsat în grija ierbii.
*
Lacrima, un ultim vis al fântânii secate.
*
Lacrima, singura apă în care se botează cuvântul.
*
Marea, câmpie a lacrimii veșnice.
*
Copilăria plânge în mormântul din creier.
*
Rănile plâng, sângele lor e cerul în care apune soarele interior.
*
Și privighetorile plâng, dar noi auzim doar cântecul lor.
*
Pixul poetului plânge la revederea hârtiei.
*
Oglinzile plâng când nimeni nu le vede.
*
Trenul sângelui plânge în toate gările rănilor.
*
Bătăile inimii sunt lacrimi care ating pardoseala trecutului.
*
Poetul se plânge pe sine însuși în gura pământului.

Statuile plâng cu lacrimi de piatră sculptate de vânt, fântânile plâng și cerul plânge-n fântâni, soarele plânge de fericire la răsărit și de tristețe la apus, fulgerul plânge nemaiputând să trezească pe nimeni, crucile plâng când iarba le năpădește.
*
Paradisul e un oraș antic sub apele plânsului. Acolo se scufundă poetul după comorile cuvintelor.
*
Când lacrimile se îmbrățișează, o nouă mare ia naștere. Poemul meu este infinitul tuturor mărilor.
*
Plânsul, explozia soarelui meu interior pe retinele orbilor.
*
Lacrima pereche a omului este lacrima lui Dumnezeu.
*
Fără muză, poetul este doar labirint.
*
Plânsul, spălarea cearceafurilor în care se va odihni sufletul.
*
Și casele ne privesc mirate când mor, cu toate că vremea lor încă nu sosise.
*
Luceafărul a răsărit ca o floare din pământul negru al cerului.
*
O, noapte, dans al imaginației mele, tocurile tale sunt arborii ce-mi străpung inima, mâinile tale lungi ajung doar până la înălțimea păsărilor răpitoare, rochia ta e pagina pe care visează să scrie sufletul meu...
*
Definiția razei: Soarele își face simțită prezența, comunică subtil cu arderile mele lăuntrice.

Sunt atât de rigid când vine vorba de gesturi, atât de lucid, prea lucid, mereu în mine, în adânc, la suprafață e doar zâmbetul aisbergului.
*
Destinul meu e să fiu răsfoit de Dumnezeu în duminicile odihnei sale celeste, iar până atunci, oamenii să asiste la spectacolul transformării.
*
Uneori, pentru a rămâne cu tine, doar cu tine, trebuie să te lepezi de lume, de privire, așa cum șarpele își leapădă pielea de pe corp, de pe ochi.
*
Eu nu dorm nici când dorm. Doar veghez asupra celui ce doarme în locul meu.
*
Prostul se trezește pentru a dormi în picioare. Înțeleptul adoarme pentru a rămâne trezit chiar și-n somn.
*
Poezia este ca un fum întorcându-se la focul inimii pure, ca o lumină ieșită din mormântul adolescenței fără cuvinte, ca o lună plină de vise deasupra pădurii întunecate, ca o bucată de pâine înmuiată în lacrimă, ca un trup sculptat de privirea ochiului ager, ca o umbră visând să ajungă măcar o pată solară, ca un clopot de cenușă cântând pe limba unui clopot de sânge, ca o lumânare spunându-și arzătoarea ei rugăciune.
*
Cerul gurii tale a lăsat să cadă, pe buzele mele, steaua sărutului.
*
Sângele, o pasăre fără aripi, care se târăște spre cuib.
*
Primul glas al omului este glasul inimii. Primul și ultimul.

Poetul muncește și când doarme. Cultivă vise lucide.
*
Fumul - șarpe de aer ispitind sufletul să muște din mărul galben al lunii.
*
Macii sunt visele neîmplinite ale sângelui.
*
Cerul e oglinda în care se sparge chipul minciunii.
*
Omul - rana vie a pământului.
*
Pietrele nu tac. Ele fredonează în gând muzica stelelor.
*
Luna, o celulă care fagocitează răul lumii.
*
Inima bate la porțile nenăscutelor vise.
*
Singurătatea are glas de cenușă.
*
Foile pe care lăcrimez doruri sunt frunzele copacului ce trăiește în mine.
*
Sângele curge în vene ca o caravană a tuturor amintirilor.
*
Inima - cheia sol pe portativul iubirii.
*
Gândul - pasăre de lumină.
*
Poezia continuă toate simfoniile neterminate ale lumii.
*
Poezia e fereastra aburită pe care îmi desenez inima.

Poezia e fereastra de care se lipește o frunză, un dar pentru copacul din tine.
*
Primăvara e pictorul care pictează pe sticlă un autoportret care alungă singurătatea din iernile lungi, care eliberează zâmbetul din închisorile minții.
*
Mă spăl pe față cu tăcerea nopții.
*
Muzica universului - pasăre a infinitului cuibărindu-se în universul meu interior, în anotimpul cald al amintirilor mele.
*
Cerul le-a încredințat ochilor mei albastrul lor infinit, marea le-a încredințat lacrima lor infinită.
*
Timpul nu-i decât o inimă sfărâmată. O inimă înghețată și sfărâmată de pumnul nimicului, pumnul care ne strânge pe toți, micșorându-ne viețile, mototolindu-ne visele.
*
Spre izvorul ochilor mi se întoarce privirea. Înoată prin lacrimă, ca un pește contra curentului, pentru a-și depune, adânc în suflet, amintirile.
*
Luna e cutia poștală în care pun scrisoarea către Dumnezeu. Steaua căzătoare confirmă primirea.
*
Timpul nu aude decât vocea secundelor sale.
*
Gândurile - zăpezi nesfârșite peste iubirile de-altădată.
*
Moartea ciugulește de zor toate visele noastre.

În cer tăcerea sapă morminte pentru nenăscute cuvinte.
*
Tristețea, o lacrimă pârguită pe creanga ochiului.
*
Poezia, catedrală a nezdrobitelor gânduri.
*
Poezia, floare pe durerosul mormânt al absenței.
*
Poezia e limba din clopotul sângelui.
*
O noapte albă, chipul tău înstelat de pistrui.
*
Inima scutură haina trupului de vechile amintiri.
*
Sângele, râmă oarbă ce afânează brazda cărnii.
*
Sufletul iernează sub zăpezile tâmplelor, așteptând veșnica primăvară.
*
Viața e doar un refugiu sub frunza cerului, un luminiș în adânca pădure a visului, o cufundare în așternuturi de lacrimi.
*
Imaginația, o pasăre care se ridică din cuibul ochiului interior.
*
Muzica zboară ca o pasăre, de la cuibul vieții la cuibul visului, cu amintirea iubirii în cioc.
*
Fiecare secundă e spinul unui trandafir otrăvit.
*
Ploaia e plânsul dulce al cerului.
*
Creierul, azil pentru bătrânele amintiri.
Inima, clopot insomniac.
*
Umbra - pasăre cu aripi de noapte, râvnind la cuibul inimii mele.
*
Umbra - cenușă de necuvinte.
*
Umbra - mim fără măruntaie.
*
Frunzele - păsări ucise înainte de primul lor zbor.
*
Inima, clopot ce bate vestind războiul cu nimicnicia.
*
Sângele, vioară așteptând arcușul iubirii.
*
Visele, haine purtate zi de zi, până când nu mai rămâne o scamă.
*
Timp, secunde în galop peste valurile amintirilor.
*
Singurătate, suflet captiv între oglinda cerului și oglinda oceanului interior.
*
Iarna, fluture alb cu aripile deschise peste lume.
*
Cuvintele au suflet, au creier, au inimă, au amintiri mai vechi decât amintirile celui care le scrie.
*
Cuvintele, păsări coborâte dintre aștri, cuibărindu-se în visele noastre.
*
Sângele, herghelie de cai în galop peste câmpiile visului.
*
Mâna este aripa pietrei.
*
Lacrimile curg ca niște femei cu amintirile moarte în brațe.
*
Iarba își numără firele veștede, cum femeia firele albe.
*
Sub lespedea amintirilor, își doarme copilăria somnul veșnic.
*
Sângele e un lup care urlă la lunile din oglindă.
*
Viața - un gând rătăcind în labirintul uitării.
*
Poezia - fântână în care ochiul meu interior coboară, umplându-se de lumină.
*
Poezia - parfum al amintirilor înflorite pe câmpiile viselor.
*
Poezia îmi picură-n palmă ca o ploaie mult așteptată de vechiul sat al copilăriei.
*
Poezia - floare de colț pe muntele inimii.
*
Poezia - muzica îndepărtatelor sfere, coborâtă pe portativul tăcerii.
*
Poezia - ecou întors ca bunul credincios de la slujbele de duminică.
*
Poezia - trandafir înflorit pe mormântul tuturor despărțirilor.
*
Poezia - mare cu valurile despletite peste obrazul singurătății.
*
Poezia - oază în deșertul absenței.