Plecă după miraje cu bucuria unui copil, pregătit să descopere visteria vreunei comori ascunse, să culeagă aurul metaforelor și să-l deșarte pe albul foii ca pe niște fulgi de lumină prețioasă. Fiecare pas îi răsuna în urechi, o melodie a dorințelor ce prindeau contur într-un dans neîncetat al inspirației. Înconjurat de munți falnici, care își ridicau vârfurile către cer, orașul micuț și cochet părea să se ascundă într-un colț al timpului, neatins de graba modernității. Soseaua principală, lină și bine pavată, lega capitala de inima țării, curgând parcă spre un punct central al existenței. Pe marginea drumului, casele se succedau într-o simetrie confortabilă, fiecare detaliu al arhitecturii păstrând amprenta unei epoci în care timpul avea răbdare să creeze frumusețe. Străzile pavate cu piatră cubică și aleile umbrite de copaci bătrâni erau presărate cu povești ce prindeau viață odată cu șoaptele vântului. Orașul, deși mic și aparent uitat în umbra munților, era renumit pentru diversitatea atracțiilor turistice. Fiecare colț ascundea un loc secret, o tavernă cu delicii tradiționale sau o biserică veche ce păstra taina trecutului în zidurile sale dantelate. Traseele montane erau un dar al naturii, călătorii aventurându-se pe cărările înguste, având în față doar cerul înstelat și susurul apelor cristaline. Imagini diverse, fiecare cu propria poveste, se îmbinau într-un mozaic al frumuseții, iar fiecare detaliu era o piesă a unei realități ce respira în ritmuri ancestrale. Culorile vibrante ale naturii, ale pietrelor sculptate de ploi și vânturi, toate se îmbinau pentru a crea un tablou desăvârșit al unei lumi în care fiecare pas era o poezie. Timpul părea a avea răbdare să descopere fiecare strălucire ascunsă, fiecare rază de lumină care mângâia colțurile …ascunse ale orașului!(Va urma)

norii pe cer –
o tolbă plină ochi
cu poeme noi
✍️