Dacă aș ști că sunt prost,
Nici să mor, cred că nu aș putea.
Altfel, merg cu un copac la drum
Am flotă verde care nu necesită revizie.
Totul parcă se duce de râpă
Într-o lume în care normalul e absent.

La țară, la mine, cei plecați
Decid pentru mine
Și îmi transmit că mie îmi merge prost
Fiindcă nu le-a mers lor bine,
Înainte să respire aer de afară.
Acolo nu au o părere, totul e perfect,
Numai locul nașterii „miroase”
Și dau verdicte în lipsă,
Că vai, nu au unde să se întoarcă
Fără ca fripturiștii locali să intre în carusel,
Chiar dacă scara inteligenței nu e definită.
Mă uit în zare – e telepatia.
Sună frumos, fără a ști ce înseamnă,
Când întâlnești lumi diferite
Și noi credem că albul e negru
Și nu vedem decât măsura inerției... pe doi.

Cu bucuria de a nu fi purtător de autoevaluare,
Cred încă în normalitate și am speranțe
Că totul e o farsă – spre bine.