In sfarsit a sosit toamna invesmantata in roba ei preferata, in culorile sale calde si imbietoare. Batranii copaci isi schimba din nou coama verde intr-una rosiatica, galbuie sau pestrita, dupa preferinte. Merele incep sa roseasca in fata maretului soare de toamna, iar strugurii se falesc care mai de care cu dulceata boabelor vinetii sau albicioase. Porumbul asteapta sa fie cules si dus in porumbare sau poduri, iar la picioarele lor troneaza semetul dovleac pentru a se mandri cu marimea si culoarea sa splendida de chihlimbar, in vazul oamenilor veniti sa stranga recolta. Pasarile se pregatesc de lunga calatorie spre sud, lunadu-si ramas bun pentru moment de la meleagurile unde si-au petrecut intreaga vara. Furnicile harnice isi strang neincetat provizii pentru iarna in timp ce greierul lenes canta doine, plangandu-si de mila sub vreo frunza batuta de soarta si de vant.
Toata lumea face cate ceva in toamna asta, doar eu stau si-mi alint petalele in bataia usoara a vantului si privesc cum spiridusul vietii trece in fuga pe langa mine, asa cum face in fiecare toamna, si ma imbie sa ma alatur si eu. Sa simt mirosul acrisor al merelor si gustul dulceag al strugurilor. Dar nu mai e timp, deja corola mea s-a uscat iar tulpina-mi blajina tremura sub privirea rautacioasa a norilor ce anunta ploi reci si umede de toamna. Dar poate la anul voi trai si eu clipa alaturi de ceilalti si de spiridusul ala mic si verde.