Poezia noastră nu-i val!
E filigramul stors din suferință,
Perlă a obsesiilor scufundate adânc, prea adânc
În subconștientul molatec al cărnii.

Poezia noastră nu moare cu clipa!
E ceara ce lipește aripile
Și însăși căldura ce atât de clar
Desparte fulgul diafan de cerneala
Care prin insăși începutul său acceptă sfârșitul.

Poezia noastră nu!
Întrerupe propriile-i gânduri
Pentru a se rescrie în ochii 'celuia
Ce o citește.Renaște! Crud crez al suferinței
Pântec roditor de destine spulberate.

Poezia noastră!
Perpetuum mobile al unei explicații;
Manifestarea proteică a ceva ce nu a fost
Și nu are să fie niciodată
Mai mult decât filigramul unei iluzii.