Am găsit în pământ o piatră perfectă.
Era șlefuită, probabil de timp.
Am luat-o repede în palmă și-am fugit
Să mai prind desenul unui... șotron.
Ploaia venea și am vrut să mai văd,
Măcar pentru-o clipă, acel joc minunat.
Un joc ce putea să mă-ntoarcă măcar cu gândul,
Pentru o secundă, un ceas
Spre acel univers fericit... cu un pas.

Copilărie unde ești?
Ploaia te-a șters ca pe acel desen?
Vântul te-a măcinat?
Și piatra unde e?