...Si daca nu suntem specia favorita a lui Dumnezeu? Daca suntem doar o minune de week-end, un capriciu infatuat sau chiar o gluma proasta ori, mai rau, o anomalie?
Argumente in favoarea ideii ca ar putea fi preferata o alta specie sunt destule, iata cateva:
Delfinii comunica telepatic si prin ultrasunete la sute de kilometri distanta, ghepardul fuge mai repede decat multe masini, cel mai rezistent material e panza de paianjen, in Mexic exista o planta care se poate misca agatandu-si radacinile de diverse repere, liliecii au “radar la purtator”, nici un senzor electronic nu e mai puternic decat mirosul cainilor, animalele pot simti cutremurele si alte tipuri de catastrofe, in poligoanele nucleare sovietice si americane au supravietuit sobolanii si gandacii, puricele sare cel mai sus (in raport cu dimensiunile sale), albinele si termitele au modele de organizare sociala mult mai solid sudate decat orice comunitate umana, plantele sunt capabile de fotosinteza (adica sa transforme lumina pura in materie vie!),anumite plante cresc numai deasupra solurilor petrolifere ori aurifere, cristalele de cuart sunt singurele care pot emite pulsuri scurte in mod natural, in America de Sud exista chanca piedra, o feriga apta sa topeasca piatra, singurul sunet care nu produce ecou este macaitul ratelor (nimeni nu stie de ce)…fireste, lista poate continua inca multe pagini!
Putem avea, ca oameni, vanitate in fata unor asemenea superbe creaturi? Cine ar putea afirma in mod real ca se simte superior lor? Desigur, ar putea fi multi capabili sa zambeasca, totusi nu ar putea simti cutremurele, cea mai puternica voce ar rasuna, poate, la cateva sute de metri si nu ar putea sa transforme lumina in fiinta.
Omul, pe de alta parte, e fiinta capabila sa ucida din placere, are tendinta de a dori cu mult mai mult decat are nevoie, transforma rapid ceea ce obisnuia sa fie derizoriu in vital si invers, secatuieste orice (inclusiv semenii lui) de orice fel de resurse, e apt de tradare, minciuna, razbunare, e capabil sa nascoceasca arme cu putere incredibila de distrugere, poate crea ideologii sinistre, ritualuri macabre, poate oricand sa traiasca intr-o minciuna totala doar din imposibilitatea autoacceptarii, poate oricand sa murdareasca sacrul pentru a ridica in slavi profanul, sfarama mituri, demoleaza tot ce e magic, ofera explicatii care insangereaza…evident, se pot scrie romane –si s-au si scris, unele de mare succes- despre nimicnicia si perversitatea omeneasca.
Si totusi…suntem salvati intru totul!Nu din cauza capacitatii omului de a crea, de a fi maret, de a iubi, de a se bucura, de a sluji, de a se ruga, de a gandi, de a visa, de a spera ori de a avea.Nu.Scaparea vine din alta parte:
“Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica." (Ioan 3:16)
…si daca e cu adevarat chiar atat de simplu?