agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-16 | |
ceață nesătulă la fereastra lui octombrie 16 în zori de ora cinci
jurnal stelar fără coordonate binecuvântate de sens amibă ambiguă amplasată aliterat alături aievea sunt mândră c-am descoperit sfiala în fața iubirii, lipsa cuvântului și lipsa poeziei. o tăcere rușinoasă și exprimări stângace - asta e marea mea mândrie. jena de-a face traduceri între pagini interioare și comunicări exterioare. nu-mi mai iese nimic, nici măcar schema simplă Subiect + Predicat + Complement, la atribute am renunțat de bună voie: prea multe atribute taie sărutul, precum mișcarea inversă, maioneza. sunt rece. iubirea m-a facut sfioasă in fața limbii române. Tu vezi ce privire am eu, mă, uită-te - (click pe întrerupător, să-i spargă lumina retina și să vadă)- am licărirea aceea, o știu, de fapt, nu o știu, știu că așa am visat să fie, era în mine, o vezi, hai, zi-mi că o vezi, zi DA... el o vedea și pe-ntuneric, doar el o cosmetizase și inaugurase cu panglica ploii, Femeia-iubită-cum-trebuie-iubită. * debranșează-mă de tine leagă-mă de cruci răstignită privire mă uit dinadins printre copaci te rătăcesc să-mi adulmeci inima hulpav să-i crească depărtării colți cu care să sfâșie uitarea și merg acum pe străzi cu spatele drept și văd cum bărbații care se uită prelung la mine știu că te-am cunoscut, iar femeile mă taie c-o invidie nevinovată, de te-ar cunoaște-o dată... * au pus preț pe capul meu,iubito, căci am avut trufia să strănut a zeu, să-ți dau cep la vene, nimeni nu s-a găsit bun de răsplată, și nimeni nu m-a crezut că-s străbătut de o câmpie verde în care colțul ierbii e roșu, și-năuntrul privirii, coasta muntelui derapat către tine e tot o câmpie suntem striviți sub uși glisante, nici măcar sub roți de tun viscere turbate unde să mai fugim că, uite, secolul e-n arendă, pustiul populat îți desfaci firea-n ospețe, dar eu tot flămând rămân aș vrea să ne punem ochelari de soare peste cuvinte să fim opaci, să ne vedem doar prin clorofilă moartea-i plecată la iarmaroc și ne duce în canistre sângele. ce zici, îi tulburăm un sezon?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate