agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-17 | |
"Oameni și șoareci" este piesa care ți se potrivește mănușă, i-am spus eu marelui Florin Piersic de acolo din uriașa-i palmă cu care mă ridicase în văzduh... Eram o copilă de vreo 11 ani, cu marele privilegiu de-a avea o mătușâ ce lucra în bătrânul Teatru Național... Privilegiu?! Da.. când limba maternă e puțin mai mult maghiară, și printre copii de vârsta ta ești privit ironic din cauza limbii române vorbite, mătușa mea a fost ființa care m-a ajutat să descopăr frumusețea limbii române... Vacanțele mele de iarnă însemnau Teatru din zori de zi până în noapte... casa mea de vacanță aș spunecă mi-a fost Naționalul, și iubiri - toate piesele de teatru jucate atunci... Actorii îmi erau personaje de poveste, cel mai greu mă împăcam cu moartea lui Florin Piersic din Oameni și șoareci... Juca rolul acesta fenomenal... în nici o piesă de teatru nu mi se părea mai Florin decât în acel Oameni și șoareci... Eram o prezență hazlie, copilăroasă prin culise, și astfel am ajuns și la Florin Piersic într-o bună zi când tocmai se demachia... "De-ați știi ce mă bucur că muriți numai acolo pe scenă" "Cât mă bucur, nu ce mă bucur"... " Da cât mă bucur"... am spus crezând că va râde în hohote de limba mea română de care râdeau mai toți atunci când prindeam glas...
Și m-am făcut mică, deși eram mică... voind să ies din cabina lui tiptil, să nu-l supăr cumva. Atunci m-a ridicat într-o singură mână, și uitându-se în ochii mei mi-a spus că semăn cu Florinel (băiatul lui rămas la Tatiana) " Ia spune tu copilărie, în ce piesă crezi tu că joc cel mai bine? (știa că sunt o prezență la toate spectcolele)... " Păi ce întrbi? În Oameni și șoareci acolo ești tu adevărat, tare adevărat și-ți stă bine nebun, e o nebunie bună, acolo ești atâta de bun..." Abia atunci a început să râdă așezându-mă cu grijă pe podeaua de unde mă ridicase... "Deci sunt un adevărat nebun bun?!!" L-am lăsat râzând în hohote și-am fugit din cabină... începea o altă piesă... cu alte personaje... cu alți actori pe care îi iubeam, deși nu așa cum îl iubeam pe Florin ale cărui replici le știan pe dinafară... Citesc azi un titlu într-un ziar local - Florin Piersic are o pensie de șase milioane de lei... Și-mi vine să ajung la gâtul Statului Român ca să-l pot strânge și să-i sting răsuflarea, să nu mai existe, dacă așa știe el să-și răsplătească oamenii - artiștii de certă valoare! Și deși voi împlini în curând 51 de ani, mă simt mică, mică... și fără putere, numai Dumnezeu m-ar mai putea ridica acum în palma lui ca să-mi spună: " Nu e dreptate nicăieri pe lume, dar pentru Florin Piersic poate ar trebui să reinventăm recunoștiința... El este omul care a supraviețuit și trăiește printre șoareci!!!"
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate