….Atat de perfecta zi, band sangele uitarii, ma-ntorc la cea din urma clipa, cand timpul curgea prosteste in camera ascunsa a mintii mele, de-am imbatranit in afara, cum nici nu ma mai recunosc in oglinda.
Atat de tarziu perfect, mi-am aruncat ochii de-a lungul privirii, si-n zarea orbita de prea putin vazut, i-am intuit…, cat sa fiu mandru de probabilitatea, chiar indoielnica, a incertei noastre intalniri, accidentala, aleatoare, precum piscatura de tantar.
….Ne privim senini, ca-ntr-o zi perfecta; mai incolo, pe-nserat, ne uitam… la fel de nicicum, lipsiti de probleme, intr-un vis fara de oameni.
Unici…, intr-o lume singulara, mirati de perfectiunea celor din jur, pe care nici nu-i cunoastem, pastram in vidul cunoasterii, prezentul nostru perfect.
Atat de perfecti, de nu mai avem ce cunoaste in viitorul demult trait; suntem un bun dat, pentru plimbaretii mai tineri, din parcul tineretii noastre perfecte.
Cateva sentimente, perfect amintite, intr-o lume… parca ieri de grozav irosita, imi calesc prezentul si-asa perfect, prin faptul ca inca exista.
…Cand trist ca asteptarea insasi, perfecta prin unicitate, imi da speranta unui continuu intrevazut, imi spala minciuna lipsita de sclipirea ochilor mei mereu umeziti, va vad perfect de departe, cat sa-mi para dumnezeiesc de rau, c-am trait senzatia de constientizare a ceea nici macar nu stiu ca sunt cu adevarat.