Reconstituirea

Acum ceva timp am scris o poezie uluitoare. Dar, printr-o manevra gresita a computerului, am pierdut-o. Toata seara mi-am petrecut-o cautand-o. Din cauza ei nu am putut sa ma bucur de nimic, nici de linistea si tihna caminului meu, nici de cina, nici de un serial preferat.
Starea de deznadejde a tinut si mai tarziu, cand am incercat s-o reconstitui. Cuvintele nu se legau nicicum. M-am uitat la ceas : ora 22 :44. Ce numar ciudat !M-am hotarat sa-mi iau o tigara. Poate in felul asta am sa o pot reconstitui, poate nicotina ma va ajuta. (cand iti pui in cap ca ceva te poate ajuta, atunci chiar asta se intampla). I-am pus un nume de piatra pretioasa, pentru ca leit-motivul ei era o astfel de piatra ce mi-a aparut o data, intr-un vis.
Un vis ciudat, in care ma luptam cu un balaur si eram intr-o tara a lui Gulliver. Eram un om urias la picioarele carora alti oameni, in miniatura, se omorau intre ei.
Am avut acest vis cu mult timp in urma, dar in mod ciudat, mi-l amintesc. In poezie mai vorbam de un afis unde am vazut o data un nume. Imi amintesc perfect momentul cand am dat ochii cu acel nume. O voce mi-a soptit ca acel nume mi-e cunoscut. Un moment de deja-vu.
Ulterior, numele s-a materializat intr-o voce, apoi intr-un trup. Cand i-am vazut ochii, n-am mai putut sa-mi desprind privirea de la ei. Ochi in ochi, suflet in suflet, prezentul de atunci era tridimensional, incat nu mai era nevoie de cuvinte, de mangaieri, de atingeri. Prezentul plutea cu toate starile beatice lipite de el.
O stare de longing for the sun, in mod ciudat, implinita. Ca dupa scrierea poeziei uluitoare. Care din intamplare s-a amestecat cu starea de deznadejde ca am pierdut poezia. Deznadejde care a aparut pentru ca nu mai puteam reciti cuvintele scrise in transa.
Dar de cele mai multe ori e atat de greu de descris transa incat nu avem voie sa fim tristi. Sa fim bucurosi ca am trait-o. Sa fim bucurosi ca s-a intamplat. Unicitatea de aceea exista. Pentru a nu fi repetata.