privirea mea și-a pierdut rostul
și palme uscate s-au grăbit s-o închidă
în temniți de-oglinzi
intersecția dintre mine și ceilalți
a devenit dintr-o dată prea pustie pentru efortul
de-a indica vreun sens
am alunecat abrupt de pe muchia ideii unde
cerul meu se-ntâlnea cu al vostru.
căderea mea e atât de goală ar putea fi foarte bine
și-mpietrire
îmi întind sinceritatea spre voi primesc rămășițe de aer
de sub aripile voastre.
mă-mbracă răsuflările ca ziduri concentrice de labirint.
aș vrea să mă-ntind dar nu mai e loc între pământ și frunze.
aș muri dar nici asta nu pot mă devorează din interior
disperarea de a merge mai departe