Amorțite iluzii
se târăsc ca un șarpe
pe pământul uscat
crăpătura adâncă
înghite și zarea
în gura ei strâmbă

Făpturi amorțite
de ceață și brumă
se-ntind să apuce
un colț de odihnă
în unghiuri ciudate
de străzi părăsite

Sunt ploi și ninsori
nesfârșite și reci
năluci se strecoară
prin geamul odăii
le văd pe tavan
și le-accept

E noapte sau zi
nu mai știu
de mult timp pierd șirul
și-ncep să visez
cum ar fi un nou început
ce mai contează de-i ziuă sau noapte?

O clipă să fie din Marele Timp.