Aceste rânduri trebuie luate ca atare. Ele există pur și simplu. Dincolo de noi. Dincolo de timp. Sunt din totdeauna, există din momentul în care au fost citite. Zăceau nerostite, pluteau în necreat, așteptând ca ochii iscoditori ai cuiva să le de-a viață. Așteptând un suflet în care să prindă rădăcini. Sunt o vrajă? Un blestem? O istorie a unor oameni care au trăit cândva? Sau care vor trăi? Cine stie…
De unde sunt? Poate un fragment de roman, poate gândurile cuiva, poate sunt un vis sau un abur care se ridică la marginea marilor orașe. Știi... orașele acelea ca un furnicar, un conglomerat de vieți, de istorii, de destine. Unele fericite altele nu. Pur si simplu existând. Destine la poarta timpului. Un timp care nu iartă, care nu se întoarce înapoi. Care merge într-un singur sens. Indiferent la bucurii și suferințe. Așa cum flacăra arde hârtia tot așa timpul mistuie destinele acestor oameni. In urmă rămâne cenușa. Și cuvintele. Plutind ca un abur. Inconjurându-ne. Așteptând un prilej să iasă la iveală. Să ne bantuie existența. Să ne mistuie și să ne ardă. Să ne schimbe. Să ne modeleze.
Cine este autorul lor? Noi nu știm, nu am reușit sa aflăm, și nici nu credem că ar interesa pe cineva. Le-am cosmetizat ( pe alocuri erau f. neclare) și le-a pironit pe hârtie. Nu ne asumăm rolul de autori. Repetăm: ele existau dintotdeauna.
Cert este că o lectura linistită va reliefa un conglomerat desfășurat pe axa timpului. Un conglomerat de idei, de vise, de speranțe, de rugi, de întâmplări, de povestiri. Pe alocuri cititorul atent va întrezării - așa ca umbra marilor imperii - urme de orgolii, de mândrie, fragmente cotidiene din viata unor oameni din timpuri trecute, urme de zaț de cafea, pete de ruj, fum de țigară... Uneori autorul devine eliptic, încapsulat în credințe doar de el știute, cărora noi nu am reușit să le deslușim sensul sau să le cuprindem esența. Dar nici nu am vrut. Noi doar le așternem în fața lumii.
Poate sunt gândurile cuiva...
Poate sunt un vis...
Poate sunt un fragment de roman...
Poate sunt un abur...
Poate sunt o vrajă...
Poate sunt amintirile cuiva...

Dar dacă sunt o DALTÃ? Care cioplește în noi! Care rupe așchii din viata și sufletul nostru. Care cu suferința cărnii ne modelează. Să fim ce? Statui strîmbe ale unui pietrar miop?

PS: Cuvintele scrise cu majuscule reprezintă ÞIPETE.
Cele italice sunt ȘOAPTE, sau GÂNDURI, sau VISE
Caracterul bold însoțește cuvintele GRAVE, MAJORE, CAPITALE
Manuscrisul va fi prezentat audienței așa după cum va fi refăcut el, pagină cu pagină, uneori o filă alteori un top. Încet după cum se toarce din aburul … orașului.




editorul de noapte