Deodata era momentul in care fara resort arcul sarea nestingerit de nimeni.
Noi doi, pocneam vorbe la intamplare indusi cumva in eroare de trecutul furtunos al vietii.
Cateodata ma intorceam in copilarie unde ziua era viata iar noaptea, trairi poznase, plangeam cu lacrimi deghizate in zambete caci azi esti vazuta in trecut ca o fermecatoare zana ce ridica bagheta magica provoacand pustiul la campii verzi inflorite.
De maine iti promit ca voi lupta cu viitorul iar secunda ce trece acum este incalzita de tine.