Înainte de a pleca spre Grecia, două lucruri așteptam cu nerăbdare: să fac o baie in Mediterana și să văd Akropole. Totuși, cea mai plăcută amintire a rămas călătoria cu vaporașul la insula Skyathos. Subliniez, călătoria, nu insula propriu zisă.

Vasul Tarzan avea trei punți și era proprietatea căpitanului Kostas, un grec destul de arătos pe la 35-40 ani. Pe drum ne-a povestit că are trei vaporașe conduse de el, de soția lui și de un văr. O afacere de familie. De altfel spre insulă au plecat simultan două vaporașe, celălalt condus de soție. Cred că am avut noroc, am nimerit pe vasul cel bun. Nu îmi pot închipui că ceilalți s-au distrat la fel de bine ca noi.

Pe vas eram cam 100-120 persoane. Imediat după plecare căpitanul ne-a anunțat că putem face poze în cabina timonei. Avea pregătite câteva accesorii : șepci de căpitan, un binoclu și un simulacru de proteză de pirat, cu cârlig în loc de mână. Condiția era ca, în cazul unui cuplu, doamna sau domnișoara să-i ofere un pupic pe obraz. Se facuse coadă, toate doamnele iși doreau și poza si pupicul.

După niște minute de acomodare, căpitanul a propus să ne învețe dansuri grecești. Ne-a explicat că e ușor, fiecare pas trebuie repetat de trei ori. Cei mai buni dansatori urmau să fie recompensati cu Metaxa, drept care a adus ca stimulent o sticlă mare cu robinet. Cel puțin jumătate din turiști am format un cerc (de fapt un oval) pe puntea principală a vasului. Căpitanul arăta un pas nou și noi îl exersam sârguincioși. Þopăiala era în toi. Dar cum eram mulți, foarte des, aproape obsedant, căpitanul ne "certa":

- How many figur ?
- Treei ! (aproape tot vaporul era plin cu români).
- Why make you four ?

- Stop, stop ! Catastroph ! Again !

- No good, no Metaxa !

Paranteză : În următoarele zile, întrebarea preferată a nevestelor era:
- How many figur ?
- Treei !
- Deci trei, nu una ! No good, no Metaxa !
Încheiat paranteza.

După vreo oră de dans, a venit recompensa. Dar nu oricum. Căpitanul, bun psiholog, a ales pe rând câteva cupluri tinere și lipsite de inhibiții, apoi turna Metaxa pe la gâtul doamnei și soțul bea, în funcție de îmbrăcămintea partenerei, din decolteu, de la buric sau chiar dintre picioare. Hazul era general. Am fost și eu ales într-un grup de trei bărbați și, ca să primim premiul, a trebuit să facem streaptease cu tot tacâmul, muzică și dans din buric. Evident, aveam toți slip, doar mergeam la insulă.

A urmat un mic spectacol de dans în care căpitanul, îmbrăcat în costum de pirat, era însoțit de trei din copiii lui (avea patru, cel mai mic încă bebeluș), cu vârste între cinci și zece ani. Copiii, toți blonzi și drăgălași, dansau foarte bine. Kostas își pregătea temeinic schimbul de mâine.

După vreo două-trei ore - nici n-am simțit cum a trecut timpul -am ajuns la insulă. Acolo nu era nimic nemaipomenit. Plaja era mai bună și apa mult mai limpede ca la Paralia, dar pe noi, constănțenii obișnuiți cu Mamaia, nu ne-a impresionat. Orășelul era, ca aproape peste tot în Grecia, pe o colină și avea niște căsuțe parcă trase la indigo, cu acoperișuri din țiglă, toate la fel de roșii.

La întors a urmat o altă cascadă de bună dispoziție. A început cu un anunț din partea căpitanului, tradus de ghid:
- Cine vrea să facă duș să meargă la prova.
M-am dus și eu. Nu era duș, era căpitanul cu un furtun. După ce ne-a udat bine ne-a adus pungi de plastic pe care le umpleam cu apă și le aruncam în vaporașul pereche care mergea în paralel cu noi. Acțiunea era sincronizată prin radio, cei de dincolo aveau și ei pungi. Fiecare lovitură bine țintită era însoțită de urale.

A urmat un nou cerc de dans, de data asta cu figuri moderne, coordonate tot de căpitan. Apoi un spectacol de dansuri grecești în care protagoniștii erau o pereche, și ei veri cu căpitanul. Bărbatul era un adevărat profesionist, se vedea că are școală.

Cu jumătate de oră înainte de sosire, la cererea generală, vasul a oprit câteva minute în larg. Cei care știau să înoate au sărit și s-au mai răcorit nițel. Nu m-am lăsat nici eu mai prejos. Înotul este singura activitate pe care o practic din fragedă pruncie fără școală și profesori. Fotbal n-am știut niciodată.

A urmat un concurs propus de căpitan. Cele câteva perechi care s-au oferit s-au așezat pe punte, fiecare pe câte un prosop. Căpitanul a participat și el cu o tipă din grupul nostru, venită singură, care se dovedise deja un pic mai zăpăcită decat restul. Femeile au fost invitate să stea pe prosop, întinse pe spate, cu chips-uri presărate peste tot, cu preponderență pe sâni și între picioare. Bărbații, cu mâinile la spate, urmau să manânce chips-urile. Câștigător urma să fie declarat cel care termina primul. Eu fusesem numit "politzai", omul care supraveghea și care urma să indice
câștigătorul. Dar căpitanul trișase, băgase câteva chips-uri sub prosop. Drept care concursul s-a repetat, de data asta cu bărbații întinși pe spate. Căpitanul, mucalit, și-a invitat partenera într-o românească stricată, arătând la chips-urile dintre picioare:
- Pof-ta bu-na, iu-bi-ta me-a !

Paranteză. Din acel moment, toată lumea din autocar i-a spus domnișoarei numai "iubita mea". Inclusiv doi băieți de șapte- opt ani.
Încheiat paranteza.

Încheiat și călătoria. Acum, după mai bine de o lună, încerc să rememorez și rămân în continuare la părerea că n-am avut niciodata parte de atât de multă distracție și bună dispoziție într-o singură zi. La început credeam că sunt subiectiv. Am avut parte de lucruri care îmi plac mai mult decat altora : mult dans si multă apă. Și un pic de Metaxa. Dar am constatat apoi că toți au rămas cu o impresie deosebită.

Pe de altă parte, judecând la rece, căpitanul Kostas e un model de profesionist care știe că reclama cea mai bună este o poveste spusă de cei care au fost celor care vor veni. Drept care v-am spus-o și vouă.


august 2004