am închis microfonul și am lăsat cortina să cadă
apoi am coborât de pe scenă cu lacrimi în ochi
îmi tremura încă vocea
simțeam descântecul și lumina albă ce se așternuse ca o ninsoare pe sală

amorțisem ca un cactus răpus de o ploaie torențială
azi am mai întors o foaie
o foaie în abecedarul acesta încâlcit al vieții
aerul pe care îl respir azi
este aerul lor
aerul care strălucește în ochii copiilor ce m-au strâns în brațe
zâmbetul lor îmi urmărește pașii

mi-am cumpărat puțin somn și îl pregătesc să îl duc în pat

ei
copiii mei m-au învațat să fiu mai bun... din ce în ce mai bun
pentru că atunci când predai trebuie să le explici perfect
ceea ce te face și pe tine să te perfecționezi

mă înclin în fața elevilor și prietenilor mei
care mi-au dăruit bucuria să fiu acolo
care mă lasă să le dăruiesc și eu lumina albă a simțirii

îți dedic și ție cititorule gândurile acestea
păstrează-le pentru că nu știi niciodată când ai nevoie de ele
sau când ai nevoie de noi
actorii
să te facă să zâmbești

InDArt răsună romantic și lin în inima mea poate puțin îmbătrânită
dar caldă și pregătită să se împartă în milioane de părți

luminile s-au închis și ele
sala răsună un rolin’ rolin’ rolin’
prin fața sălii nu mai răsună nici un glas...
din când în când mai huruie o mașină pe bulevard
iar eu
eu îmi beau sucul de lămâie pe o bancă în parc