agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-28 | |
Prima elegie
Să mă iertați că poemele acestea nu sunt în distih. Am uitat. Reconstituirea unei beții antice Cu tauri jungheați și behăituri De o tristețe veselă. Eu mă bălăcesc aici în lături poetice. Am înmuiat în propriile mele sentimente O căruță de inflecțiuni tragicomice. Ca un țăran harnic îmi hrănesc cu ele porcii lucioși, versurile. Eu sunt aceia porniți în procesiune Și latru ca un câine la toate lunile dumneavoastră. Latră și frigul la gâlgâitul meu. Lumină, întunerec. O cafea cu lapte Din țâță de Muză scurs Degustată în halat lung de poet romantic. Totul se învârte în jurul misterului care sunt În dimineața cu șoapte de dragoste Când mai mult ca niciodată îmi sunt străin. Urlu. A doua elegie Pentru că iubirea e din noapte partea cea mai frumoasă Am apucat pana și am început să scriu plângeri. Unde ești tu, imagine a sudului magic, Născută din întunerecul mamă dulce? Pentru că poezia e plângerea iubirii, Glasul cel adevărat al lumii amintindu-și Edenul. Și eu atât de singur zâmbesc slăvind uitarea Învelit în straie de nea, giulgiu neîntinat. Poetul e un nebun s-a zis și câte nu ni s-au mai pus în cârcă. Și atunci de ce în clipele cele mai grele mai repede decât o rugăciune Deschideți cartea cu versuri și cu lacrimi îi pecetluiți adevărul? Eu, umil scriitor, am știut în vraja mea să cuprind o mie de suflete. Sunt cel care este, cel care nu a început și nu a sfârșit. O câtă durere am strâns. E de mirare cum nu m-am înecat. Curând voi muri. Carnea ca orice carne e fum. Doar versurile trăi-vor cu tine. Rânjesc. A treia elegie Tu ești poet deci cântă, cântă țigane. Am chef de o beție cu vin în spume și cu pahare sparte. Toată lumea plânge în struna-ți. Ajungă-ți. Păsările cântă, bețivii se usucă la soare, Iată toată suflarea în hore primăvăratice. Fetițele cu fustițe și șolduri alunecoase. Ah, frumoasă e viața. Și tu numai de moarte. Eu? Nu-s de aici, șefu’. Cântecele altei lumi am învățat. Fratele soare și surorile privighetori Greierii câmpului și nurii codanelor Au alt șart. Eu doar îți aduc aminte că toate acestea se duc Ca pulberea drumului în copitele cailor Și cenușa focului iscusit povestaș. Vântul și apele care toate le spală stăpânele lumii. Numai eu ca o stâncă, ca un copac al cerului și pământului Nu mă duc nici un pas. Aștept. A patra elegie Și va veni clipa când va crăpa bolta Toate apele cerului revărsate nu vor șterge tristețea Pe care poeții au adunat-o. A trecut pe rând din piept în piept Grea și frumoasă moștenire. Cum fiul războinicului e mândru de spada cea ruginită a strămoșilor Noi cei pii ridicăm în fiecare vers un altar pentru cei care au fost. Homer, bătrâne, pielea ta am tras-o peste inimă Să mă simt măcar o oră leu. Plâng cu tine pe malul Scamandrului moartea celor mai buni bărbați. Patroclu înțeleptul, Aias cu sulița grea, Hector iubitorul de țară Și mai presus de toți viteazul și frumosul Ahile. Plâng cu tine pe toți cei care în năvala războiului au îngrășat câmpul. Petofi Sandor oasele tale demne de lavra tuturor mănăstirilor Necunoscute. Râd. A cincea elegie M-am născut pe creștet de muscel învăluit în ceață. Nici mama nu a știut ce monstru A vărsat așa într-o doară prinsă de lanțul cel greu Al destinului. Poetul e tatăl și fiul plângerii. Și eu să îmi molfăi iubirea cu gingii de bătrân știrb? Nu. Mândru și strălucitor unde să mă rănească Unde să sape unde să scormonească Viermii trecătoarelor pasagerelor. La hanul meu trag unul câte unul sentimentele Repetabile fără nici o taină vulgare. De ce mi-ar fi mai dragi decât fructele memoriei? Stejarii seculari stâncile milenare Clipe în veșnicia noatră. Rătăcind pe tărâmurile de dincolo voi uitați. Chinurile, ah câtă viață! Călugăr al extazelor dureroase privesc dincolo Cum vă mână cu biciul în mână. Câtă ușurare să fii mai tare Câtă mulțumire în disperarea altora. Și deplin rotund ca adevărul Voi bea și eu din otrava întoarcerii Adesea sorbită. Eu care dau glas celor ce trebuie știute Eu care desfac lanțurile eu Isus repetat. Sufăr. A șasea elegie Și iar despre țapul ispășitor despre șerpii care mușcă inimi Despre monumente de-aramă și pajiști Despre angoase și despre bucurii. Pentru că în veci nu ne e dat să ne plicitisim de noi înșine Schimbători ca unda frumos curgătoare. Pentru că am primit această slujbă blestemată La un capăt de istorie când nimic nu mai este. Bulomai. Aeide musa. Struna inimii mele am acordat-o. Răsune viorile-n dulcele cânt al baladei. Și acum te chem blând geniu campestru Ciprian Porumbescu. Iartă-mă sunt ironic și sceptic Am nevoie de o îndreptare. Plec capul Las durerea să-l taie. În loc îmi va crește o inimă. Sper. A șaptea elegie Eu cel mai nevrednic din fii oamenilor Dau știre că e doar o înfloritură de stil bisericesc. Și, altfel, nimeni nu îmi poate lua această nefericire. Culeasă din florile proaspete o torn în forme. Ca o marmură lichidă este materia poemului. Nu dalte matrițe de-oțel slujesc myronii versurilor. Statuia cea mare șezând gata să rupă acoperișul, de s-o scula, Nu-i a mea. Eu un aruncător pricăjit Dar discul din mâna puternică, o, atârnă cât universul. Și mă cuprinde o revoltă subită O dorință de a martela toate numele de eroi de pe monumente De pe plăcuțele memoriale De a șterge toate cele știute. O, de as putea sa fiu Orfeu! Dar nu, e o iluzie. Niciodată lira nu va mai mișca fiarele adâncului. Numai o dată, numai o dată... Pentru că Euridice a rămas. Plâng. Elegia a opta Pentru a câta oară am scăldat chipul perinii în lacrimi! Râdeți, vă dau voie. Dar câți dintre voi nu se dedau acestui penibil diluviu. Nu suntem pietre. Suntem oameni și oamenii plâng. Exercițiu de dimineață: gimnastică pentru trup, Hohote tânguioase pentru memorie. Sfântă Uitare pogoară-Te peste aceste biete suflete. Și iartă-ne nouă toate păcatele pentru care ne urâm Pe noi și pe ceilalți. Fă să se ducă de la noi toată teama și toată rușinea Pentru a ne putea iar încinge în delicioasa horă a plăcerii. Eu, moralistul, puritanul, ipocritul, Iată, mărturisesc fraților că mă căiesc Că îmi pare rău. Și cât, cât aș da să fiu liber și cerul câmpiei cu flori Să-mi cânte dulci osanale. Amețesc. Elegia a noua Totul e zis, noi am venit prea târziu. Diminețile cu soare iarna sclipind în zăpadă Nădușeli pe cărări de munte Spre orizonturi mișcătoare. Disperare. Eu? Demone încuibat în carnea mea, Oare eu nici o cărămidă Nici un fir de mortar Nici un cui? Nu. Am să tai, am să sfărâm destinul. Dincolo de vaiete va curge sânge Pe altarul acestei lumi noi. Pe-ndelete voi rupe din haos bucați lucitoare De aur pur. Echere, compase, alături de mine Voi care știți că fiece roată a lumii E alta, prieteni dragi, să închinăm din cupa Aceasta și să uităm că ne ducem. Clipa noastră mai lungă, dar tot o clipă. Fiule, așează-te, La masa asta de stejar am stat și eu și m-am crezut nemuritor. Ard. Elegia a zecea Se cuvine ca din când în când să arunci o privire-napoi. Dacă ai mers prea repede, oprește-te. Așteaptă un frate om. Cât am vrea noi să fim zei nu vom fi decât oameni. Și oamenii nu sunt făcuți să îndure în singurătate. E vremea uneori să te-oprești să asculți Cum oasele cântă. Scrâșnete. E aproape capătul încă unui ocol. Încet se șterg culorile iubirile grijile vinile. Nimic doar lumină. Cât despre mine căile bătute îmi sunt dragi La fel și cele nebătute. Dincolo de mode e ceva trainic Acolo unde din lărgime de inimă se avântă săgeți în soare. Chipul ros de cariile vremii ale eroului de pe vârf de munte Mai drag mie decât îngrijitele patinatele Cizelatele statui din grădinile artificiale. Și chiar așa simt că tot ce gândesc se face vers. Scriu. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate