agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-29 | |
Ce am fost eu? O mână de pământ frământată și modelată după chipul și asemănarea Creatorului. O păpușă din lut ce a primit viață din Dumnezeu și care s-a răzvrătit împotriva Celui ce l-a întocmit
Răzvrătirea mi-a împins viața în singurătate și în singurătatea mea alergam fără nici o țintă. Rătăceam căutând ceva și nu știam ce. Și vreme după vreme , colbul pământului s-a depus peste mine strângându-mă ca într-o chingă din ce în ce mai tare, și mai tare, și mai tare. Așa arătam eu pe buza unei prăpăstii, agățat de o rădăcină ce se dizloca încet, încet. Privind spre fundul gropii îmi vedeam sfârșitul aproape și tragic. Atunci, în disperarea mea, am ridicat ochii spre cer și am strigat: -Doamne, scapă-mă! În marea Lui bunătate nu a așteptat să mai strig încă o dată. Din înaltul cerului și-a întins mâna spre mine atingându-mă asemeni unui medic ce operează în lumina ochiului celui bolnav. M-a eliberat cu mare grijă din strânsoarea ce era gata să mă ucidă, așezându-mă în vasul sfințit, umplut cu apa vieții. Și, ca o mamă ce își îmbăiază copilul nou-născut m-a curățat, ungându-mă apoi cu uleiul sfînt și înfășurându-mă în mantia dragostei Sale m-a așezat pe genunchii Lui puternici. N-am să uit nicioată acea privire care mi-a străpuns inima și glasul Lui de bunic sfătos cu care-și depăna amintirile dureroase de la ,,Crucea Golgotei”. În timp ce vorbea, lacrimi mari se rostogoleau pe obrazul sfînt. Ascultându-L, întreaga mea ființă a fost pătrunsă de un fior puternic și am început să plâng împreună cu El. Înghițindu-mi lacrimile L-am întrebat cu glas sfios: -Dacă Tu ai făcut totul, eu ce aș putea să mai fac? -Pentru salvarea ta, nimic, dar foarte mult pentru a altora. Și a început să mă învețe cu măiestria unui tată care dorește cu tot dinadinsul să-și vadă feciorul lucrând cot la cot cu El în atelierul Său. Apoi m-a scos în prag și mi-a șoptit cu gingășie: -Privește în zarea timpului și fixează-ți în minte clipa în care din pieptul tău și a celorlalți copii ai Mei va izbucni o cântare asemenea vuietului unor ape mari. Atunci vei putea spune și tu ,,s-a sfârșit”. Dar nu uita, în drumul tău vei fi însoțit de Mine pas cu pas. La drum, copilul Meu. De atunci alerg întruna pe povârnișurile lumii acesteia. Urc, cobor și iar urc. Cad și mă ridic. Alerg și cânt, alerg și plâng, alerg și mă rog, alerg!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate