agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-02 | | Un pescăruș ca mai toți alții Aidoma păsăretului din basm Plutea-n văzduh când deodată Îi căzură aripile, Durere. Þipăt șovăelnic Scurt și mut și-ntr-un spasm Când nu putea să zboare zbura Și căutându.și fărâmele de trup Întreg pământul ocolea Și astăzi pescărușul caută într-una Întreabă pe oricine de ce căuta -Voi n-ați văzut pereche mea de aripi? Dar nimeni n-o vedea - Acum cum mai pot zbura? Se văita, căci trupul ciung Nu mă ajută Cum nu m-ajută nimenea Oasele albe, moarte Încet îmi ies afară și cruntă durere Mă-ncearcă De-I zi sau de-I noapte Aud mii de șoapte Or fi îngeri, diavoli, ce ar putea fi? Dar gura lumii îi răspundea - ar putea fi chiar durerea ta! - Nu mă dor aripile, că doar mi-au căzut Nu mă doare nici trupul, doar nu-I pierdut Nu mă doare durerea, - poate te doare nemângăierea Căuta pescărușul, tot căuta Își căuta aripile ce nimeni nu le vedea Și nu se căuta pe sine Nu se uita îndărăt Nu știa că le pierduse demult Și nu le găsește Nici aici nici altundeva Dar el nu ceda și tot căuta - Ce cauți pescăruș hoinar? Ce umbli și nu ai hotar Îl întrebă un călător - De! Îmi caut aripile, străine! Le-am pierdut sau le-am uitat Și uite Dumnezeu m-a blestemat Să nu pot să pot și să pot zbura. Stai aici și odihnește-ți trupul ostenit Stai aici și nu-ncerca să le găsești Oricât le-ai căuta nu le dibuiești Și dacă ai încredere în mine Mă lasă de ți le caut eu. - Vai tu străine, ce-mi aude urechea? Să-mi odihnesc jumătatea de trup Să nu fug, să nu caut Și să mă uit? Ușor nu-mi este să mă plec La bunu-ți sfat Dar de când zbor parca-r Fi timpul și de stat Și așa plecă străinul Lăsând în urma lui Un vaiet lung, un tânjet O singură uitătură îndărăt Și-un ramjet Pescărușul se-așeză în umbra unui pom Și adormi, lăsându-și destinul în mâna unui om. MORALÃ1: Dar timpul trece molcom Și rănile astupă Și nu mirați am fost când după Uin veac și jumătate Frumosul nostrum paser Avea două aripi lipite Cu cel mai tare laser. MORALÃ2: ….visul pescărușului pescărușul e călcat în picioare de cetele arhanghelilor, oare nu-l doare și nu e păcat ca pescărușul fără de aripi în urma durerii să se transforme-n bărbat? Acum ce mâini să mai întindă Cu ce să mai primească Treizeci de arginți La ce să-I folosească Ce cuie să-I înfigă Cu ce mână să-și spele alta Și trupul fără vină?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate