stai mereu pe scaunul celor nevăzuți
fiecare seară începe cu o altă falsitate
dintr-un colț se spune
auzi?
și nu pleci tâmpla


martor nedorit la scena lumii
prinzi instantaneele într-un cadru exact
e prea mult
uneori e bine să lași loc
pentru un adevăr și atât


atenție nu se filmează doar se trăiește
nefiresc același rol
cu luminile stinse
și doar cinci locuri nimeni
nimeni nu știe
ce s-a mai spus când a căzut cortina


acum umblă cuvintele de la unul la altul
și nici fir alb nu este
să le dea un sens
doar aceeași figurație
într-un spectacol
la care și astăzi refuzi să iei parte


fiindcă pe calea aceasta e doar
o singură direcție
și pleci
nu mai poți vedea ochii
celor care nu privesc
decât partea inversată a lumilor