ÃŽntr-una din zile,
Lunecul ochilor tăi mi-a strivit mâinile,
de veșmântul crimelor mele.
Degetele se prindeau în nasturii
regretelor rotunde.

Pe podeaua de cenușă,
amintirile cădeau ca păsărea
ce se aprinde
din speranța candelei.

ÃŽntr-una din zile
iarna ochilor tăi m-a rotit
să văd podeaua surpată sub cruci.
Atunci la piciorul de lemn am căzut,
sprijinindu-mi lacrima de inghețul icoanelor.