Patru Megane si un Ford
Plecat-au către munte.
Toti ingineri, toti foști colegi
Cu Aurel în frunte.

Pentru traseu s-au tot sunat,
Dându-și mereu de știre.
La Sâmbăta s-au adunat,
O veche mănăstire.

Stareț, călugări și chilii,
Icoane, sticlă, pictori,
Pereți cu fresce, culori vii
Si Rică printre ctitori.

Au mers apoi la pensiune.
Grătar, cotlete, miei,
Beri și palincă, toate bune
Și păstrăvi cu mujdei.

La poze galbene de timp,
Priveau cu nostalgie:
- Ce tineri și frumoși eram
Atunci, în studenție !

Aer curat, șopot de râu
Și veselie mare.
Dodo comandă hotărât:
- Dați șopotul mai tare !

După trei beri, cam ambetat,
Strigând cu glas vioi,
Rică anunță repetat:
- Eu stau la douăjdoi !

Toți la culcare au plecat
În paturi, cuminței.
Dodo, Norică și cu Mișa
Au stat pân-pe la trei.

A doua zi, mai pe la zece,
Spre munte au plecat.
Pe Viștișoara-n sus, cea rece,
Curgând învolburat.

La un popas, Norică-și scoate
Pantofii. Vitejește
El în șuvoiul înghețat
Râzând se bălăcește.

Privind la munți stâncoși și goi,
Înzăpezite creste,
Uitau de griji și de nevoi,
De oameni “care este”.

Căci brazii, munții, toate-n jur,
Oameni de calitate,
Dădeau senzația de calm
Și de eternitate.

Întorși apoi la pensiune,
După o scurtă masă,
Patru Megane și un Ford
Plecat-au către casă.

Însă pe drum, un scurt popas
La Rică au făcut
Căci are omul un conac
De vis, nemaivăzut.

Ascuns în satul Ludișor
Dă vieții un nou sens.
Teren, livadă și conac
Și-un alambic imens.

Pe prispă stând, cu coana Luci
O gazdă primitoare,
Beau o cafea și discutau
Privind la munți, în zare.

Iar Laurențiu, inspirat,
Citind cu glas vioi,
Lui Rică el i-a dedicat
Poemul “Douăjdoi”.

Mergând spre casă, pe-nserat,
Gândeau cu nostalgie:
- În viață, când ne-o fi mai rău,
Așa vrem să ne fie !

21.06.2004