agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3415 .



Vremea colindelor
personale [ Jurnal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lizard King ]

2005-12-08  |     | 



Iarna. Ger de auzi pana si teama pietrelor ca ar putea sa crape, nebagate in seama. Vantul suiera amenintator, razbunare a tuturor generalilor care au pierdut vreodata o batalie…Ninsoare de cosmar, nu de vis. Minus…multe grade, nici de-astea nu mai sunt! Ar fi fost buna o soba de teracota, in care trosnesc din vreme-n vreme vreascuri uscate, intr-o casa care miroase a mar copt, a gutui si a cozonac si un povestitor de talent la gura sobei. Acum soba de teracota e un banal calorifer, in timp ce locul povestitorului a fost luat de tragicul televizor. Manuiesti telecomanda ca pe un revolver, posturile se succed cu o repeziciune deprimanta, demna de-o cauza mai buna…mult mai buna. Ca de obicei, te uiti prin televizor. E colorat, asta-i bine dar –iar!- nu e nimic interesant de urmarit.
Welcome to the desert of the real!
Ca si in alti ani, cozonacul e cumparat. E bun. Italienesc. Dar e de serie, nu e in nici un caz cum era cozonacul bunicii –n-are asa ceva toata Italia!… Sau poate ca are.
Privesc geamul aburit de frig, prin aburul cald al cafelei mele. Cafeaua. Morfina corporatistului modern, obligat sa priveasca prin fereastra cum viata se petrece in alta parte.
De-atatea nopti aud plouind, aud materia plangand, sunt singur si ma duce-un gand spre….
…spre vreamea colindelor. Spre vremurile cand eram cu adevarat viu. Cand stiam sa ma bucur. Cand casa mirosea a mere coapte, a gutui si a cozonac. Cand Dumnezeu cobora uneori din icoana sa se incalzeasca la soba noastra de teracota. Cand nu aveam televizor color, nu aveam telecomanda, nici calorifer, nici telefon mobil, nici termopan, nici nu stiam ca a fost, din nou, lovitura de stat in Burkina Faso. Traiam in fericita ignoranta a celor care au inca sufletul curat si mintea nepoluata.
Era Craciunul ingerilor. Aveam globulete proaste. Mai bine zis, naïve. Beteala o fabrica mama mea din poleiala de la ciocolata chinezeasca (alta nu se gasea) si uneori facea si podoabe de pom din hartie creponata.
…Colindam, colindam. Intre cer si pamant, colindam. Intre viata si vis, colindam. Intre gerul de afara si caldura sobei, colindam. Intre Dumnezeu si oameni, noi colindam. Si ne primeau. Ne dadeau mere, nuci, mai rar portocale, ori chiar ceva banuti. Imparteam portocala, vreo 5-6 copii imbujorati. Era pe vremea cand zapada era alba si nu acoperita de noroaiele vremii si-ale vremurilor, iar portocala era la fel de rara ca nestematele.
Fiecare colindator avea, cu mare siguranta, o desaga. Unul dintre noi tinea in mana un bat avand la capat o steluta din carton pe care era prins chipul unei femei ce-si tinea pruncul in brate. Nu stiam, atunci, cine este femeia si cine e pruncul ei. Intre timp, ne-au spus, dar poate ca atunci eram mai aproape de ei, desi habar n-aveam cine sunt.
…Ceata de colindatori inainta printre troiene, ignorand orice obstacole gen vant, ninsoare –pe vremea aceea iubeam ninsoarea- gheata sau orice altceva. Evident, aveam cu totii cizmulitele ude. Nu ne pasa, evident. Toata lumea ne primea. Normal, ne cunosteau toti, si-apoi e mare pacat sa nu-i primesti in casa pe copiii colindatori, poate fiindca doamna din icoana s-ar putea sa vada asta.
Colinda noastra era pitigaiata, era cu siguranta defazata si probabil ca un profesor de muzica ar fi lesinat de ras. Nu aveam voce. Nici unul din baietii de pe strada mea nu era vreun Elvis. Uneori, gazda canta impreuna cu noi, sau ne sufla atunci cand-de emotie-mai uitam cuvintele. Mai ales femeile cantau cu noi. Cine sa simta vantul, ninsoarea sau sa se planga de frig?
Era Craciunul ingerilor. Stiam ca in curand avea sa vina Mosul si ca ne va aduce exact ce ne-am dorit. Nu greseam, cum am fi putut sa gresim? Seara, acasa, spuneam si ascultam povesti.
**************************************************************************************
Ninge agresiv. Nu mai are nimic din acel “ninge ca-n povesti”.Televizorul incearca din toate circuitele sale sa suplineasca ultimul povestitor. Nu reuseste. Cafeaua s-a racit.
Welcome to the desert of the real!
Undeva insa, adanc in sufletul meu, o particica nealterata si nealterabila se afla inca la colindat. Intre cer si pamant. Intre viata si vis. Intre gerul de afara si caldura sobei. Intre Dumnezeu si oameni.Undeva, in ascunzisurile sufletului meu, o ceata de colindatori continua mereu sa inainteze, din casa-n casa. Si nu stiu altii cum sunt, dar eu, de fiecare data cand intalnesc din intamplare ceata asta de copii, incerc –zadarnic, patetic- sa-mi reprim o lacrima.
Este o vreme pentru bucurie, este o vreme pentru tristete si uneori, este o vreme a colindelor.
"Sa ajungeti multe sari frumoase, ca sara din ast’sara si ca ziua de maine!"(Stefan Hrusca)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!