agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2093 .



stampe
personale [ ]
eșantioane/arhiva Argos

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Levana ]

2005-12-12  |     | 



jurnale

motto:


tata ne-a luat televizior prin '67
eu eram micuță de statură și nu ajungem bine
la geamul ușii
sa-i zaresc imaginea
de dupa ușa dormitorului
nu-mi era permisa vizionarea
decât odată pe saptămână
la serialul de sâmbătă
obligatoriu la 4 metri de el
cica strica ochii, zicea tata.

mai târziu am fost pedepsită
dacă luam note sub 7.00
să nu văd serialul cu Sfântul!
căt înjuram în gând!


altă zi!


Adevarul e, că e greu să fii frumoasă în fiecare moment. Am zile cand strălucesc și zile când mă dau la fund. Ieri am ieșit să duc câinile afară, în pijama. Nu mi s-a mai întâmplat să fiu atât de neglijentă. Eram jumatate îmbrăcată cu pantalonii specifici, cu dungi de pușcăriași și jumatatea cealaltă cu o cămașă aruncată pe mine. O camașă veche de-a soțului meu, dar, foarte călduroasă. Așa, pur și simplu n-am vrut să ies din pijama! Mi-am zis atunci, în gând să ignor daca sunt privită de cine știe ce învârtitor de prin cartierul meu, plin cu ruși și arabi la orice cotitură.Israelienii vechi nu se plimbă pe aici ci, prin zona Carmelului. Dar eu și de aici văd tot Golful Mediteranian, drumurile străjuite de mici luminițe pâlpâitore, aeroportul. Uneori mi se pare că stele cad, în fața geamului meu de la salon, direct în mare.

Tocmai citisem undeva că energia ți-o consumi făcând sport. Cică, nu știu ce statistică a unui studios german interzice să te miști prea mult, să preferi să stai dar, să manânci mai puțin! Dacă mă iau după statistica asta, prin care se zice că sportivii mor mai repede, după intreruperea mișcării cu care au fost invațați, atunci, mă las de înot și toate cele de prin casă, bicicleta ergonomică și alte instrumente de complexare și tortură. În realitate sunt o complexată. Zilnic imi fac rău zicându-mi că arăt groaznic! De azi inainte te voi asculta. Sunt frumoasă prin poemul meu și sunt frumoasă în sine, chiar foarte frumoasă! Se vede dupa ochii nepotilor mei. Se oglindesc uneori în ei, sau, mă imbratișează cu forța lor mică, făcându-mă pilaf… de orez?, dacă nu altceva! Adevarul e, că mă simt neputincioasă. Urasc sfaturile. Din cenușă mă voi ridica prin mine ca o pasare știută. Crede-mă că, tot ce e frumos sunt cuvintele care exprimă frumusețea sufletească. Unii o mânjesc cu noroiul pe care-l propagă valul urâțenii lor, chiar daca trupul lor e frumos! Eu prefer portițele neostentative! Dar, la prima oră dorm încă, pe scaunul de serviciu. Mi-am luat 5 minute libere, să mă notez!

12.12.05

ecou
Cerșetorii, rari,
Nu așteaptă pe scări cu mâna întinsă;
Poate le cade ceva.
Cei mai mulți cântă
Imnuri de de iubire, de moarte,
Acompaniindu-se cu instrumente.
Alții recită versuri sau spun povești.
Seara se lasă încet, rece.
dd
r.l.i.v
¤
la noi au cam dispărut cerșetorii
motive de securitate
doar prin locuri dosite, pasaje
oamenii trec din ce in ce mai grabiți
doar un surd-do-mut cu o placuță specială
-mi pune un petec
ca e surd si ca e mut
altii-s si orbi
cine sa mai asculte cântece, poezii
orga elctronica microfonul și țipă în el
cântece rusești
cred ca va deveni obligatoriu să le învațăm,
când coboară un instrumentist din avion
venit din Rusia, sigur e pianist:
cosmeticeana mea e fostă pianistă,
femeia mea de serviciu e o fostă ingineră de calculatoare.
daca aș fi fost la Iași
aș fi fostă concediată...

trustul meu de constructie, monopol...
nu mai există, poemul descompunerii!


31-12-05
&
eu am trecut in 2006
dormind, visând adică,
visindu-mă la o petrecere.
am hotărât sa dorm, să mă adorm, să nu mă simt
că trec... că mă trec... mă ascund
în noua vârstă
mai nostalgică
mai pe ultimii kilometrii
să zicem:
echivalarea anilor
in kilometrii de vis,

nepoții trezindu-mă.

3.01.2006
replica-ecou
Nu știu dacă sunt inspirată anul asta dar, citind ce ai scris m-am simțit pulsând între mâinile mele atinând clapele astea atât de mecanice care înșiră ca margelele niște semne parcă înțelese de cineva și pentru cineva, ca un fel de discurs neîntrerupt. Caut întotdeauna lucrurile scrise nelipite și nemigălite prea mult, care să te aducă la un fruct zemos, ce-l ții în palmă, nu pentru a-l mânca.
romanialibera.com
4.01.2006
&
Am văzut, de curând o piesă de teatru care m-a impresionat profund! Aici, la serviciu, la Auditorium. Mi-am închipuit că, o să fie ceva educativ. A fost, însa doar o întâmplare reală, iar cine juca, numai actor nu era…Doi frați, unul actor celalalt autist, chiar așa și era…ochii de chinez, buza cazută, bâlbâit…vârsta cam 30 de ani!

Povestea a început de la cei 47 cromozomi care a influentat viața familiei. Autistul născut așa din cauza "greșelilor naturii", dupa cum se întelege, doar un cromozom în Plus. Chipul ăla…atât de respingator. Autistul reusește sa cucerească sala, să se facă plăcut, prin relatarea situației familiare cu o precizie de ceasornic, respingerea pe care o simțea în fiecare moment, respins de oameni, privit ca bolnav, doar pentru ca se exprimă greu și e atât de neprivit dar n u era "mefagher", adică tâmpit sau redus mintal!!! Autistul era autentic alaturi de fratele sau,povestește calvarul familiei, de la început și pâna în prezent. Problemele fratelui sănătos de a accepta un frate autist, autismul sunt mai grave decât lucrurile de inimă , frațești pe care cineva și le poate închipui! Fenomenul său de respingere a fost pina la vârsta de 14 ani. Efectiv l-a urât pe fratele lui mai mic, mongoloid!
La sfârșitul piesei apare mama lui autentică ! Au loc multe discuții cu sala, nu-și are loc mila…asta e cuvântul, ci, mai mult durerea, iar îmbrațișări și o cere în casatorie…Autistul se îndragostește de o tipă din sală…și-i oferă un inel cu un cromozom ca model. Totul cât se poate de real, lacrimi în sală…, mame plângând. Am recunoscut și o colegă care avea acasă un copil autist. Cum poți privi un autist, e greu să-l accepți ca om integru și, totuși e nevoie să-l primim ,să-l acceptam! Fratele, un actor de mâna întâi, "a ținut" sala, circa două ore și ceva, cu tot felul de subiecte, improvizând, funcție de întrebările din sala! Nici un moment nu m-am plictisit. Am fost însă teribil de încordată.Mi-am pus intrebarea daca aș fi suportat eu , personal așa ceva! E simplu să îmbrațișezi un autist dar, pe urma să-l știi poate departe, să-l revizitezi la un sanatoriu, acolo unde ședea și el, până la urmă!

5.01.2006

grupaj:



Te-aș modela pentru mine
Să-þi șterg cuta de pe frunte
Adâncită, atât de expresivă
Atât de poezie
Mergând aºa prin adâncimile cutei,
precum prin adâncimile unei văi.
Explorând-o
Fiecare rădăcină, fiecare pârâiaș de suflet...
Ca o hartă ce trebuie redescoperită
piatră de citit
de lăcrămat, de pus la inimă... Te-aș modela...

Ești ca o stâncă
numai vremea
o va naște din nou.

&

"cât ești atent la ele discriminarea există"
di

normal să fiu atentă
eu chiar trăiesc între zeci de naþionalitaþi
tu nu...
eu chiar sunt lumea ºi tu
ai redus-o la biroul tău
eu o trăiesc însă
nu o privesc.
"Moscova nu crede în lacrimi"...
dar noi am fost arătaþi cu degetul
un cuþit de bucătărie a măcelărit mii de ani
într-o sinagogă moscovită, ºi tot aºa!!


să te simþi inorog
un gol nu se poate umple...
vidul dintre noi!

bianca marcovici

(galeria agora, ianuarie)


!
ne uitam la cer
ne căutam steaua aia pe care s-o prevenim
să nu cadă...
le vrem toate,
ale familiei, ale prietenilor, ale poeților.
mereu numarăm ce avem în carul cel mare

28.01.06


cărămizi pisate

sunt un constructor bun
toată viața am construit
ziduri de sprijin să mă sprijin
totul e facut din cărămizi pisate
vezi bine fară liant...
joc de domino.
e suficient sa ma rezem serios de zid
și totul se va dărâma instantaneu.

pâna la urmatoarea criză
te urmăresc atent-
zi-le doamnelor tale
să aibă răbdare cu tine
să te miște încet
încet
până izvorul lucrurilor va curge
spre fericire

7-02-06

De la două culori în sus ,pentru o copertă, chiar dacă m-am tocmit, am reușit să obțin soarele portocaliu,(mi-au zis ca e o culoare politică!). Daca vă uitați la copertă, nu e aia finală. Și, să mai știți că, am obținut s-o facă mai aurie și chiar lucioasă, bineânțeles după ce mi-au zis să mai adaug, la tipărire 1500 de secheli. Iar m-am tocmit, iar am redus din tiraj si am reusit să NU v-o arăt coperta reala. Viziunea artistului nu mai contează, să se vândă cu tot cu conținut. In România am descoperit cartea mea la libraria de la cea mai mare din Iași, de lânga Palatul Culturii.Cred ca era o stivă de 200 de cărți din "dincolo de paradis", 1989. Dupa vreo doua zile n-am mai găsit exemplare, se vânduse "la pachet", un autor cu o carte de aventuri plus poeziile mele.
M-am gandit sa anexez si eu ceva "la pachet", pentru cine vrea poezie. Să zicem un fir de păr, parfum de Iarden de la robinet, pămant sfânt de Haifa, pietricele, etc


http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=2415
8-02

poem profund

fiecare se simte în spatele jaluzelelor
precum în spatele ușilor închise.
merită premiată intimitatea protezelor
jaluzelele cad ca o cortină
singuratatea ți-o acorzi,
mi-am dorit-o oare?
pleoapa cade ca o ghilotină
*
da, Domnule!
sunt atâțea netrebnici, bâzitori,
grafomani pe lumea asta
ca ar trebuie căutat alt glob
cu oameni cinstiți
poate atunci telepatia va câstiga teren
platind taxe ca și pe fum
da, pe fum. atunci
când,
cârnaciorii plesnesc
11.03.06
(C)

Ecou: \"O bănuiesc și pe Margo
Că nu e sinceră sută la sută,
Că mă flatează din interes.
Dar măcar arată, dintre toți,
Ca o adevărată căprioară.\"

dd

optica eroului

se simte ca un actor
ba îl doare piciorul
ba capul
ba poezia...
sinceritateta nu se masoară în procente
nici lacrimile cu litrul sau gramul
ceva profund care nu te dezgustă e masura lucrurilor
și sticluța de parfum
când te parfumezi pentru ea
cerul devine un pat

29-03-06

Mă pregătesc pentru o altă viață


Îmi usuc amintirile, pipâi foaia pe care scriu, o miros să-i simt ființa-lemn,
Uneori dezgustul își face loc,
Crepusucul de vise nimicite,
doar sa regăsesc ceva din cea fost mai înainte
Luminile mele diafane neâmpărțite!
Vorbesc cu tine în fiecare gând
Matricea fericirii mele,
matricea efs( zero) !
Determinant din determinantul răsucit în eclipse pe fâșii standartizate.efemere.
Precum un reflector ce-mi distrage atenția.
Bateria neîncărcată a memoriei, faludurile rochii nepurtate, miroase a mucegai.
Cobor încet de pe masa de operație, îmi zic
Toate astea mi s-au întâmplat înainte
Privesc doctorul în ochiul albastru
Și-a aruncat deja mănușile chirurgicale
Rama de aluminiu de pe perete mi-a dezvăluit totul
În oglindă
Ochiul meu treaz a ghicit , a ghicit!
M-au cusut, miroseam a ars.
Coagulare înceată...
Mânjită cu propriu-mi sânge, izvor diafan!

Corăslire corăslire a rostului poemului.


(c)

22.03.06


S-A NÃSCUT ÎNCÃ UN NEPOT.ÎL CHEAMÃ OFIR. NUME DE PIATRÃ PREÞIOASÃ, LA 2 APRILIE, 2006
MAZAL-TOV PÃRINÞILOR NOEMI RAZ(FIICA MEA!) ȘI MOȘHE RAZ!BRITHU-UL A AVUT LOC LA 10.04.06 LA RESTAURANTUL "KINEROT" ÎN PREZENÞA A PESTE 250 DE PERSOANE.SANDACUL A FOST SOÞUL MEU, DELU MARCOVICI.A DURAT O SECUNDÃ PRELUNGITÃ...UN SCÎNCET ȘI CIRCUMCIZIA A REUȘIT.VA FI UN OM CURAT ȘI IUBIT!
2/04/2006

Am vzut acum cateva minute un filmulet despre constructia complexului venetian din Las Vegas la postul "National geografic"!
E pur si simplu am ramas perplexa de alergarea asta contra timpului, termenele de executie a proiectului, etapele de lucru, finisajele, si nu standard ci redarea , aproape fidela a unor obiective din Venetia , inclusiv canalele si gondolele, problemele mici , cum ar sa nu se rastoarce gondolele de 8 metri in loc de 11, pina la dubla etansare a canalelor impotriva apei care se impregna prin plansee inainte de a fi data in functiune complexul.Ce sa va mai spun, sunt in euforie si admiratie, pina si statuile au fost copiate, redate aproape identic, mana de lucru exorbitantza, problema tablourilor de 2*3 metri comandate care nu intrau in lift, etc rezolvarile in toate domeniile pentru a nu intarziia promisiunea de a preda lucrarea si , ce sa mai zic intreruperea lucrarilor la hotelul de 22 de nivele suspendat peste parcare intervenit pe motiv de 11 septembrie, atentatul terorist, ec...si eu nu am stiut nimic , poezia mi-a sters dorinta de a proiecta ceva nou !

22.04.06
Ruperea asta de" diguri" , repetitiile , incursiunile in trecut doar ca sa te mentii tanar!

Curgerea in sus… ca in jos e prea naturala. Visez uneori cu ochii deschisi despre imparatiile spectrale strajuite de mesteceni.

Noroc ca realitatea e prea terestra.


poem în proza

Am urcat pe Muntele Carmel, pe coclauri pe langa Universitate. Bine-nteles ca pe cladire e o antena, e punctul cel mai inalt. Jos undeva in semiprapastie padurile sunt arse…arse, de dupa ultimul incendiu. Nu stiu daca a fost pus dar, tare greu se mai reface padurea!

Am pipait fiecare ramurica sa caut putina verdeatza, citiva muguri in locurile alea atat de fara viatza…

In fiecare zi imi promit sa-mi sterg din amintire unele lucruri. Sa renasc din nou "din cenusa" !

Daca n-ar fi omu' sa arda, sa sufoce, sa se dea in spectacol, sa urasca, sa distruga…cred ca,

Padurea… ar reveni la viatza mult mai repede.

Bianca Marcovici
7.05.04
aparut pe rom-jews

"S-au declanșat și sistemele de alarmă,
Sensibile la mirosul de pește;
Sau de usturoi.”
DD
alarmele noastre sunt mai snoabe
se declansează la vântul terorist
la incendii la bombe
la gume de mestecat
la fețe transpirate
la furturi
la apa deschisă în vreme de secetă
la săruturi furate.

migaloasă treabă
sa fii alarmaă
sa fii cuvant.


*MAI SUNT CATEVA DECLANȘATOARE
OMISE INTENÞIONAT
CHIAR SI POFTA DE MÂNCARE
E OMISÃ,
EFECTUL PAVLOV
ȘI TOLERANÞELE MILIMETRICE
LA FLEXIBILITATE
ȘI, MAI ALES
MIEREA DE ALBINE
CONSUMATÃ ABUZIV
19.05.06







19-05-06

mesaj pe "discuții"
bianca
marcovici din Haifa


ecou
Ca să putem fi uitați,
Să ne odihnim.
dd

ne trebuie timpul nostru
între secundele care ne imită
clipește și ai sa vezi
noi mișcam limbile orologiului
perpetuu cineva ia locul celuilalt și clipește
și tot așa....


30.06.06
suntem șablonizati, virtualizați arhivați
automatizați
teleghidați pe drumuri nevazute
spre bănci, spre serviciu, spre creșe...spre spitale, spre gări spre nicăieri
numai să nu stăm linistiti
numai să ne întrebăm încotro
7.07.06
un altul își cere iertare îmbracându-mă în blănuri scumpe,
atât de albe
atât de parfumate!

îi povestesc despre Charly, șoferul îndrăgostit de mine la NY. îl inspir cu aventurile mele de peste ocean din timpul turneului. doar jocul privirilor din "ogarul cenușiu" ne-a unit atunci. Charly mi-a pus caseta cu Dracula numai să-i dau atenție. îl priveam dezorentată prin oglinda retrovizore, odată cu orchestranții mei din autobuzul arhiplin... la sfârșitul călătoriei mi-a împachetat vioara,
s-a uitat la ea lung și rugător.
mi-a zis să ramân cu el, aratându-mi cheile, zecile de chei care-i ocupau talia grasă...


7.07.06


bianca marcovici

©
Bianca Marcovici

Poezii

Insatisfactia poemului

insatisfactia poemului
retinerea psihica
reticenta in a crede in ceva sau cineva..
amalgamul dorintei de a fi tu si in acelasi timp
altcineva
doar pianul cuvintelor e real iar fluturele
e sufletul mutat
in zona vulnerabila
(un fel de inselare de lungimea unui poem)
apoi am uitat chipul la care m-am gandit
in momentul care il scriam
Bolero-ul de Ravel
Desertul camilelor insetate
Unduitoare cocoase
Mersul mersul mersul
Si setea aceea acumulata
Nisipul clepsidra
dar nu-mi pare rau
nu pot oferi decat setea mea de cuvant
precum setea dupa o abstinenta!

cand te vei stabili undeva
si vei iubi cu adevarat
poemul nu va mai fi haimanaua de ieri
rostul tau va definitiv haiku-ul

dragostea va lua locul hranei
te vei legana in ritm
cu fiinta iubita
nu vei arunca nada aventurii
cu oricine, numai hranindu-te
cu umbra copacului Ei!

n-ai remarcat cum te trag
pe sfoara poemului si te intind la uscat ?
esti un robot datator de viata
de echilibru,
de bunavointa,
de caldura sufleteasca,
esti o masina de trepidatii virile,
ascunse chiromantii refuzate de o
oarecare Ea!
chiar daca mint
o fac ca sa te trag
de manica larga
daca mai ai camasa
ce ti-a invesmintat poemul pentru mine
casa ta toata
e un pat
casa ta toata
e garderoba mea
casa ta toata
e pasarea in zbor
casa ta toata
e inima mea
doar o inchipuire
sa te scriu cum nu esti
portret fara fata, portret fara paspartou!!

***

casele mele

casele pe care le-am cumparat
intr-o viata
mi-au deschis camp, orizont, peisaj
spre lumea cealalta
in care
nu voi mai avea
nici o datorie
de onoare
fata de publicul larg
cititor
in stele
si chiromantia mainilor
batatorite
doar vioara-nestapanita casa
in care voi locui precum in limba romana!

***

manele


erai usor ametit
imi scrie un oarecare amic
cand
ti-a zburat e-mail-ul
nu conta pentru cine
nu conta pentru cui?
(ce inseamna sa ajungi la cheremul cinismului
betivului, narcisist, antisemit
privind in paharul cu vodka )
cind ai ucis cuvantul, poemul, cum
sfarimi o scoica!
nu ai habar ce inseamna
sa te autodefinesti, tu poet de duzina
manelele-ti cad din barba
alba
sclav al paharului
gura de aer n-o sa-ti parvina
in ultima secunda
atins -am Zidul Plangerii
sa simti puterea
pamantului meu
prin mine,
aprinde-ti rugul tacerii



Poezii

24.02.2005

Mahniri

Resemnarea nu mai incape in vorbe,
Macelarii ne-au ciopartit sufletele
Ne spovedim noua,
Cerc vicios, cerc deformat.
Ce sanse de dezintoxicare mai avem –
Care va fi lumina din ochiul timpului Cand ne vom ruga –
Sa inventez o patrie cat un birou, Sa-mi nasc o dublura ca sa pot rezista?
Resemnarea nu mai incape in vorbe,
Nu mai incape in case
In nimeni si nimic!
Supunerea agonizeaza,
Fascinatia libertatii in locul inactivului
Vant confiscat
De buletinul meteo,
Poemul antedatat fuge de vesnicie,
Cercul electrocutat de fulger
Se plange
Vreau un cerc cerc


***
Impreuna cu mine
(se dedica lui Florin Mugur)

Atatea bune intentii obligate
sa locuiasca impreuna
cu mine.
atatea basme cu happy-end.
atatea lasitati duse pe
apa sambetei, clisee risipite.
peruci cu bucle mozartiene.
Menuet umilit de rochiile prea scurte falsificate toate.
Seara de seara imi imbrac
poemele
ca papusile in copilarie...
le cos cu migala rochiile dantelate.
rochia pentru primul bal – purpurie
si manusi sidefii
apoi fara martori
le mazgalesc in culori care
nu se pot descrie, nu se pot tipari, cand
toate se arunca asupra mea
cu diferite metode si gheare
peruci mozartiene jucandu-mi
in fata ochilor.

***
Antecedente

Urmele mi-au fost sterse
cu migala.
Intai mi-au desfiintat adresa.
Mai apoi mi-au daramat poemul
facut din caramizi
vezi bine, fara liant.
Apoi mi-au pus o cununa pe cap
fara flori
din cand in cand duceam mana la cap
sa ma trezesc
la realitatea progresista
de neimpotrivire si nepotrivire
la ambalajele publicitare
mai tarziu mi-au sadit un steag de
recunoastere a luptei mele
cu morile de vant
(mi-au zis ca ma pricep la constructia lor
e ceva in sangele meu albastru),
zguduitor sa
constati dezastrul
cand pachetele cu carti
nu au ajuns
in Tara Sfanta,
mai tarziu mi-au deschis portile Asociatiei
tel-aviviene
tocmai
plecasera aproape toti.

***
Magia pietrei

Energia pietrei albe
o marturie muta
acumuland-o
in palmele popor
Incremenita miscare
fiori intangibili – liant.
I-am dat un nume sonor
sa ma rog Lui.
Se zbate in mine
un bolovan de poezie
piatra inimii
luata dintr-o scorbura
Coloanele lui Solomon, la Timna
Mi-a daruit-o
intr-o zi cu soarele
fierbinte.
Acum e in casa mea
chiromantia ei
ia forma mea magnetica.
In lumea pietrelor
m-am facut piatra.

***
Instructiuni de folosire

a vaselor comunicante
Sfaturi elementare
Pentru productivitatea gurii
Foarte repede mi-am dat seama
La ce se reduc initierile arbitrului
De vieti standardizate
Intr-o lume a monotoniei standardizate Cu intercalari muzicale.
Dovedeste-mi ca stii si altceva
Spune-mi o poveste cu
Final neprevazut.
Marile teme se impotmolesc in cuvantul Moarte –
De la sine inteles disperarea
Devine cuvantul
Magic
Aici.
Cum se folosesc autobuzele
si cand, la ce ora
Sa nu fii inghitit de vreo explozie
Neprogramata decat de artificierii mortii?
Un fals cuvant in naivitate
Amagindu-ne,
O cusca pentru porumbei
Cum se foloseste?
Fiecare zi stiri noi, tot mai noi –
Bati apa-n piua, Domnule, copiii au murit...
Iar piatra e prea grea ca sa fie vorbita!


Poezii
11.09.2004

SUNETUL POEMULUI
(dialog-monolog)




Sunetul poemului

Fug în reveria viorii poemului
Știu că-mi aparțin
Amândoua
Precum vioara lui Chagall
Sunetul neresemnării din cosmosul
Nediletanților

Fragila vioară
Canarul evreului
Ca eternă victimă.

2.08.04
***

dacă

Dacă ai apărut
și ți-ai intrat in pâine
și ți-ai intrat în pantofii prea strâmți
Intoarce-te și mă priveste
Adânc în ochi
Părăsindu-ți tabieturile,
Doar să mă iei de mână
și să-mi zici:
A mai ramas loc si pentru tine
In casa alba a inimii mele
A mai rămas loc
In sala de concerte a sufletului meu
A mai ramas loc in amfiteatru ciopârțit de vreme
șii pentru gladiatoarea din tine, si pentru noi,noi doi�
Dar leii si scorpionii mișună, ai grijă,
Nu răstalmăcii sudoarea frunții!

***

Mezuza

Ani de zile ne-a mers rău
Aici in Þara Sfântă
N-am înțeles
Decât atunci
Când
Am readus Mezuza
La casa mea. casa mea din Haifa.

Pergamentul sacru
Nu s-a șters
Nu s-a perimat
E la ușa mea
Atât de deschisă pentru prieteni
S-o atingă
Să le poarte Noroc
Ca un Zid al Plângerii
Fidelă iubire!
***
Unii oameni


încerc să mă feresc
de oamenii capușă
dar nu reușuesc
apar ,mereu apar!

mereu se interpun între
mine și fericire
între mine și cei dragi mie
mereu sapă șanțuri
să mă îndeparteze

Asediindu-mă ca pe o cetate
***


În fiecare moment


În fiecare minut
în fiecare secundă
Mintea mea te cere
în fiecare minut în fiecare secundă
Degetele mele vor atingerea
Cuvântului
Nu cer același lucru
Si nu sper
Decât să nu mă ucizi în cuvânt!

***

Astăzi

Astăzi nu-mi plîng de milă
Te-ai născut să-mi fii scutul
De mine
Să-mi înghiți în fiecare zi
Cuvintele să le mesteci
S[ mi le scuipi
Uneori în față

Astazi nu-mi plâng de milă
Nu-mi ling rănile-
Semnele tale de întrebare
n-au raspunsul scontat
între pauzele amicale
aruncate din ce în ce
într-un fel de echilibru al pierderii divine
ce-ti încețoșeaza pâna și imaginile trecutului
pâna și localizarea pe care ți-am dat-o
undeva vis-a vis
de saturația cuvintelor
scrise obligatoriu ,zilnic
ca o apăsare monotonă


***


De vorbă cu cineva

da,și eu stau de vorbă cu cineva
cu multe desparțiri între noi
schilodiri și vociferări
imensități pierdute
din vedere
dacă aș fi fost mai aproape
l -aș fi blestemat printre chemări nocturne
sau
l -aș fi sugrumat în plăcerile
cititului
28.07
***
Rediscurs

Între noi sânt tot mai puține uși
Tot mai puține ferestre
Ne vorbim prin cablurile nevăzute
Ce deschid crepusculi,
Aurore boreale
După furtuni din soare
După furtuni de nisip
aruncate-n ochii neuitării
Sublime
Între noi sânt mări și țari de cuvinte
Tăceri abisale
Multe tăceri

***
29.07/04
Intimidare
Am luat dintr-o farfurioara
O felie de kiwi
Acel verde cu picațele
Ochiul verde
Mă absoarbe cu totul

9.08.04
***

Raspuns ca la carte

Dacă aș fi Einstein aș gândi altfel
Cum întunericul nu poate fi descifrat
Cum realitatea ne conjugă relativismul
Cum infinitul e tanget la curbura
spațiului

***

"ma enervezi"
asta si vreau
inspirația plată nu-ți face bine
trebuie să ieși din cotidian
din punctele fixe
din standarde
din impresiile sterile
nimeni nu-i centrul pamântului
doar punctul de fugă
mă scoți din sărite-
8.08.04
***
Eu ți-am făcut cadou o carte
Cu tot cu sufletul
Cu tot cu gradina din jurul ei
ți-am clădit filă de filă
Sentimentul prieteniei
Fără nici o sfială am pus totul în joc
Ca la o ruletă a poemului
Riscul a fost numai al meu


Doar sa primesc ,cel puțin
Încrederea ta, echivalentul
Celor 21 de grame, sufletul meu!
10.08.04
***


Da,în spatele unei uși închise
Vei putea striga
Cu vocea interioară

nesabuința că n-ai oprit-o cu forța
în ziua când
ușa s-a închis
în urma ei
doar un gest
( trebuie sa te învăț
să nu-l repeți)

doar un simplu gest


***

Cadoul nedesfacut
Ca o floare zace pe masă
Parfumul tău

Chiar daca-l arunc la coș
Dinții mici n-au rupt legatura
9/08


Poezii
08.05.2004

Ce se aude prin cotloane

Ce se pierde ce se minte

Fagurele-i de lumină

Ghindele cazute-n tină!

Semnele de foc s-arată

Greerii vin si ne împacă!

primavară cam saracă

toaca-i toacă( marunt) toaca-i toacă!
***

Ca să vezi!



ca sa vezi că lumea e mică!
ca sa vezi că lumina mea te va ajuta
de aici ,aproape de Dumnezeu
am despicat Marea Roșie pentru tine
voi ajunge să-ți întind mâna
ca unui Zeu
***
sa gândesc mai departe ?

de aici unde aproape de Dumnezeu
la Ierusalim
sîntem pîngăriți
se poate concepe un viitor?
In van e totul
Mai uit la nou-născuții copiilor mei
Și.în loc să fiu fericită
Mă rog să ne supraviețuiească nouă
Și părinților lor
în țara risipei
în țara fără mâine
în țara în care laptele
însângerat
e amestecat
cu miere și fiere!


Poezii
26.02.2004

călător din stele

salut Axioma mariajului meu
Determinantul mărarului neuscat
Matricea zero a fecundității
și fertilității
Integrală din integrala Derivatei
sublime și diferențiat
când tu ești numai cu mine
cel puțin
pe firul apei călătorului din stele
renasc din nou
pe nota do re mi
fa sol la si
ca o sirenă îndrăgostită virtual
doar o zi!
***

confiscarea sărutului


sunt o rațională și o egoistă
nostimă:
confisc sărutul nopții
visând cîmpuri magneice
efemere-
sunt întemeitoarea surâsului
nefatalist
într-o societate fără țeluri
fără echilibru stabil-
tonul mobil al sufletului
îmi dă aripi... spre cuib-
posibilitatea
de a înțelege coincidența lucrurilor -
când tu nu-mi întinzi mâna
eu îți veghez somnul
după un sărut aproape matern

***

lovitură de grație


am simțit întotdeauna
sabia lui Damocles
deasupra capului,
nici un semn anume
ziua și noaptea sfătuitor
gazda sufletului
renunță la mine,
am simțit întotdeauna
loviturile de grație
am pielea tăbăcită
de spinii de trandafiri
galbeni!
***

cafeaua de dimineață


voi fi într-o săptămână
aniversară
tu vei fi oglinda mea
imaginară
degustând cafeaua surogat
puțin amară
pe un cântec duios
fredonat la ora matinală
noi doi în fotolii rabatabile
privind spre Goful Mediteranean
la un vaporaș care salută
despărțirea
de încă un an,de încă o catastrofa!
***
Despre fatalism ... la 50 de ani


Nici tu nu crezi în astrologie... Influența planetelor nu-ți spune nimic. Chiar
și virtuosul se gândește la ziua de mâine... Dacă îi va fi fatală... Dacă
va da chics pe scenă și totul se va nărui, se va întoarce pe dos ca la un
meci de footbal.Drobul de sare... Sabia Lui Damocles... pijamaua am îmbrăcat-o
pe dos... Deci astăzi trebuie să fiu atentă... Te pomenești ... îmi va merge
rău!? Dar Salvatorul Memoriei îmi va explica că n-am dreptate! Nimic
nu se va schimba... totul va fi ca mai înainte. Nici influența Zidului Plângerii
de la Ierusalim, nici petecul acela... nu mă va ajuta să-mi atrofiez simțurile, inspirația, să gândesc ca ei. să vorbesc numai de mâncare și lux- să
fiu una cu pământul... să mă pierd în mulțime, asta vrea cel de Sus... asta
vreți voi ce vă uitați la mine, ca la cineva coborât din altă sferă... a
globului turtit de începători în gândire, răstălmăcitori ai cuvintelor fără
acoperire, nechemații, cititorii în stelele din bucătărie, respinșii, necizelații, uitații,
cârcotașii... ciufuții, renegații... primitivii... bătuții în cap... s. a.m.d!
Semnul meu nu vă va ajuta. Veți rămâne anonimi, o grămadă!

arhiva argos 14 craiova
15.08.06


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!