Mi-ai arătat
umbrele cuvintelor
în spatele din interiorul oglinzii,
primite
și spuse
de inima ta în alți ochi.
M-am așezat pe genunchii tăi
cu răsuflarea aproape,
fruntea pe sufletul tău...
o spovedanie mută și oarbă
plângând în interior
lacrimi grele ce dor
vinovată de felul meu cum sunt.