agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-20 | |
Îndrăzniți! Această ușă se deschide doar pentru cel care bate. E ușa Domnului.
Iașul începe și se termină nu de la gara nouă sau cea veche. Începe cu o țuică bună de la Satu Mare adusă de Adrian Munteanu, cu un vin bun de la Poenari adus de Sache și cu o ciorbiță moldovenească pregătită de Maria. Iașul nu se termină niciodată și nici nu are mărimea celui mai mare cartier al Bucureștiului, cum s-a grăbit să remarce un taximetrist la plecare. Ceva din mine a rămas acolo printre oamenii deosebiți pe care i-am întâlnit sau reîntâlnit, printre clădirile, aleile încărcate de istorie și cultură... Înainte de toate suntem nerăbdători să vizităm Bojdeuca (mare grijă unde puneți accentul, mie nu-mi iese din prima și nici din a doua; dar merită să încercați să spuneți corect, ne sfătuiește Maria). După ce am învățat bine graiul Bojdeucii nu ne-a rămas decât să ne îndreptăm acolo. “Unde este Bojdeuca?” se interesă un tânăr șofer prin stație. “A doua la dreapta” veni răspunsul. “A doua după șe…” La Bojdeucă, am făcut un pas, doi, în urma timpului. Cumva am retrăit viața lui Creangă, a Smărăndiței, a lui Eminescu și a Veronicăi. Pe mine acest apus m-a vrăjit. Am înțeles taina “Serii pe deal”. Recitam în gând poezia... Cam întunecată...Bojdeuca la apus. Așa, în urma timpului rămași, am părăsit Bojdeuca mai bogați din punct de vedere spiritual. Și pentru că totul să nu se termine brusc, ne-am îndreptat pașii către locurile de întâlnire ale lui Creangă cu Eminescu. La Bolta Rece, la Trei Sarmale și la Plopii fără soț, pe care i-am și numărat voinicește înainte și după ospăț. O dată ne-au ieșit la socoteală nouăsprezece, altă dată douăzeci și unu, cu tot cu cei tăiați. Deși Daniel (Dedal) îmi șoptea că ori de câte ori i-aș număra iese altă socoteală, ca și cum câte unii s-ar lăsa răpiți de vreun poet în căutarea muzei, pentru a fi aduși mai târziu înapoi. Sosirea lui Liviu Nanu, zis și editorul, a făcut posibilă apariția poemului încă nescris “În pat cu editorul” de D.D. Sau de Sache?! Nu se știe sigur care dintre ei va da viață titlului... A doua zi, înainte de începerea cenaclului suntem în căutarea unei cafenele. Maria ne urcă într-un tramvai cu destinația Piața Unirii. Când am ajuns acolo, am stat de vorbă cu porumbeii și cu zborul lor legănat de aripi. Câteva străzi de piață am găsit ceea ce căutam. O cafenenea adevărată. Îmi aduc aminte ca am băut Irish coffee în timp ce repetam câteva texte pentru cenaclu. Că tot veni vorba de cenaclu, am fost plăcut surprinși să ne întâlnim acolo cu Moș Crăciun, poreclit Mircea. Înainte de împărțirea cadourilor, au fost prezenți pe scenă, după cum se vede în poza de mai jos, cei patru poeziști care și-au lansat cărțile de curând: Liviu Nanu, Costin Tănăsescu, Adrian Munteanu și Daniel Dumitrescu, de la stânga la dreapta (sper ca n-am încurcat stânga cu dreapta ca de obicei...). Moș Crăciun Mircea a împărțit cadouri poetașilor, dar nu înainte de a recita ajutorului de moș, care era mai tinerel și auzea mai bine, căte o poezie. Să nu uit, ajutorul de moș era poreclit crăciunița Nanu și avea o singură rugăminte. Anume ca „poeziile” să i se așeze pe genunchi, cică ajută la dicție. Nu știu alții cum sunt... însă eu am recitat după cum urmează: De aceea (din creație proprie), Cântec de chef (de Tudor Mușatescu), Ruladă de cocoșel (de Sache), Elegie (de Silișteanu), Visul (de Florin Þupu). Întâlnirea a continuat la Trei Sarmale sau Trei Cocoși, cum avea să pomenească Sache la plecare. Vin, mâncare și voie bună. Cântece lăutărești și colinde. Mie duminicile nu îmi plac. Sunt apăsătoare. Mai precis gândurile sunt cele care nu dau pace sufletului, făcându-l să se îngrijească de teama zilei de mâine, când va trebui să o iau de la capăt. Pentru alții, orice zi e un prilej de sărbătoare, așa cum e și firesc, nu? Ne-am luat la revedere cu lacrimi în ochi și cu emoția plecării am mai poposit vreme de câteva ore la restaurantul Casei Pogor. Rămași ultimii în Iași am vizitat pe seară cetățuia, îndrumați de Vladimir și sub aripa ocrotitoare a Mariei și a Feliciei. Apusurile îmi redau liniștea pierdută peste zi... Cetățuia mândră, curată, un loc aflat între cer și pământ. Iașul e pretutindeni în sufletul meu... cu mulțumiri celor care au făcut posibilă această întâlnire, atât organizatorilor cât și invitaților. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate