Din nou ace de gheață mă izbesc în obraz,
Dar se topesc la căldura din sufletul meu
Și văd lumea de astăzi trăind în extaz,
Lipsită de teama de fulgerul greu.

Și freamăt sub căldura din raza de soare
Și lumini îmi apar în cuget și-n gând,
Trupul îmi arde încordat de-așteptare
Și văd iarăși lumea sub fulger căzând.

Căderea-i cumplită, dar există dorința
De-a scăpa de pieire, de satanicul foc,
Doar că-n locul iubirii ce ne-ar umple ființa,
Minicuni, falsitate am pus toți în joc.

Veniți oameni iarăși la vechea credință,
Nu lăsați niciodată iubirea să piară
Noi toți suntem câte-o umilă ființă
Născuți pentru-o clipă, meniți ca să moară.

Veniți să facem din sufletele noastre
Lăcaș veșniciei, armonii de culoare,
Străbătând Căi Lactee, zburând printre astre
Spre alte tărâmuri ajungând pân' la soare.

Și lumina cea sfântă să pătrundă în noi,
Să topească tot răul, să-mprăștie-amarul,
Să fim iar la fel de curați, puri și goi,
Să nu mai umplem cu minciună paharul.

Să sorbim din Potirul cel Sfânt cu nectar,
Să primim doar iubirea și-apoi fără ură
Să ne facem credința un veșnic altar,
Ca lumea să fie mereu tot mai bună!