ne ascundem fără sfârșit într-o cetate prăbușită
jocul trist
învățăm să înăbușim geamătul
cu mâinile orbului
sau potirul prea greu al unei flori
pe buza râpei galbene
închizându-ne cerul printre case
cu obloanele căzute copilul
nu mai știe să râdă
acolo sus
pe linia îndoită
într-o peșteră de nor e un mormânt mic
o trâmbiță de carton ne desface sângele
deasupra apei
golindu-ne inimile
de salcâmi
și solzi prinși în sfori de
vârfuri stufoase de nuci
sau marginea scrumierei
***
poveste
cu livezi dezbrăcate
cusută cu fir de pământ jilav
de ochiul neclintit
veșnicia