agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2951 .



iubita ta ascultă santana
personale [ Jurnal ]
fanteziiLi

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [li ]

2006-01-30  |     | 



Pentru că nu am fost în stare să fac un copil – deși "a fi în stare" nu are nici o legătură cu "a voi" – am început să îmi vărs pornirile materne asupra capacelor.
Capacele sticlelor de suc. Capacele sticlelor de bere. Capacele borcanelor de maioneză. Capacele de canal. Și, nu, nu în ultimul rând, capacele butoaielor.
Le colecționez pe toate într-o cameră ascunsă în care ar fi trebuit să stea mulți pantofi. Eu abia dacă am drumuri. De aici și inutilitatea pantofilor. A aripilor, implicit.
Le lustruiesc, le-arunc câte o respirare pe chip, le așez în structuri complexe, concave, parabolele mele – capacele mele. Suratele lor mai îmbătrânite, dopurile, locuiesc în sertarul de la bucătărie.
Așadar, mie nu îmi curge nimic pe dinafară. Nimic nu transpare, nimic nu se dizolvă și, mai ales, mie nimic nu mi se strică.
Nimic nu-mi miroase și nu miros a nimic.
Nu am inconștiența și bucuria amestecului.
Oricărei amenințări îi corespunde un capac. E de ajuns să îl înfiletez pe gâtul unei idei noi și năzdrăvane și … gata ! Am sufocat-o.
Cred că fiecare ar trebui să poarte cu sine un capac.
Nu doar căzile și sticlele, nu doar butoaiele și borcanele.
Ci și cascadele.
Mai ales, cascadele.

*

ce ne-am mai distrat am pus piedică rotirii s-a oprit cafeaua din picurat în filtru
iar esca a rămas cu gura deschisă lipită de ecran ca-ntr-un acvariu
dinspre ceasuri se scurgeau niște centimetri lenoși de secunde
iar elefantul stă elegant cu piciorul ridicat amenințător
asupra furnicii fără să o strivească

am încremenit totul am împiedicat timpul ce ne-am mai distrat

ne-am costumat în părinți și-n copiii lor nevrednici ne-am reparat ghetele și șoselele
am peticit totul cu însăși pielea noastră am luat-o de la capăt
ne-am reinventat amprentele

de data asta vom fi fericiți

(în acest moment al întâmplării, cititorul este somat să vadă un carusel fiindcă fericirea, în filme, e însoțită, dacă nu de imaginea unui carusel, măcar de ideea unui galop, dez-cremenit)

*

acest fruct interzis își arată colții va mușca el din mine nu eu din el
mă ascund românește în țambal și gâdil de acolo subsuorile cuvântului
nu mă iubește nimeni nu nu așa cum o faci tu

am întins o gumă să văd cât pot să amân o oră
de la un capăt la altul al cilindrului să înțelegi că din nefericire
eu trăiesc numai într-o cameră din ea scriu din ea transmit către tine
semnale tobograme lumini comete respirări și uneori regrete

dacă încerc să ies mă urmărește un duh cu melodia lui de agățat suflete
deduc un adevăr sărat dintr-o dulce minciună mă dezlipesc amical de pereți
desigur diseară îmi voi băga iar mâinile printre crăpăturile lor

iubita ta ascultă santana mă urc într-un copac până la etajul trei o văd
ea închide ochii are doar un tricou lălâu și brațele ei au formă de tu
mi-e milă de ea ating cu degetele fereastra o iubesc în locul tău
prin tine

uneori scoți pe mânecă un cuvânt care mă paralizează zici Foc
și ard zici Apă și curg zici Pod și m-arcuiesc cu palmele mal
nu mă iubește nimeni nu nu așa cum o faci tu

un călugăr e ochiul tău stâng o curvă deplină e pleoapa ta dreaptă
adică în lumina vederii ești atât de uman încât dumnezeu îți va găsi mereu o scuză

am parcat pe locul tău înjură-mă îngere dar lasă-mă-n copac la etajul trei acolo unde
iubita ta surdă ascultă santana

*

adrian mi-a dat aseară o idee zice
mă noi suntem două faxuri paralele scoatem limbile unul la altul limbile noastre de hârtie pline de vești
zic adrian asta nu e o idee e o fantezie de-a ta suntem xeroxuri prietene
clone și duracel
asta suntem

adrian a tăcut
din spatele lui creștea un cântec cu tâlc








.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!