agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-31 | |
Cu buzele tremurande, inca nesigura, nestiind daca bucata muzicala se mai putea face auzita, Katharina incerca sa-si stapaneasca impulsul de a pune flautul jos si de a fugi cat mai repede afara in frigul de februarie. Inghiti cu greu si nodul refuza sa plece. Parca toata piesa navalise si i se oprise in gat, flautul aproape ca stralucea de repros. Puse buzele fine pe flaut, se reflectau minunat, flautul era oglinda buzelor chinuite, un sarut tacut pe un flaut rece si impersonal, o sclipire de argint, de inox, de luciu de apa. Nu indraznea sa-si ridice ochii, stia ca o judeca, astepta prima nota gresita, prima ezitare, primul abandon. Astepta sa-si paraseasca soclul si sa pasasca printre muritori doborata de lanturile greselii, supusa naturii omenesti. El, supraomul, sufletul perfect slefuit si blocat intr-un inel de fildesh, ca un ochi de sticla necrutator. Intinse inca o data degetele lungi, inchise ochii si stranse putin pleoapele, fruntea i se incrunta, parca o ardea flautul pe buze. Ar fi trebuit sa inceapa de mult, ar fi trebuit sa fie deja pe a doua pagina de partitura, nu indraznea sa deschida ochii… stia ca el nu mai asteapta nimic, stia ca la inceput o spranceana i-a tresarit, ca ar fi vrut sa spuna ceva dar s-a razgandit, ca deja nu mai conta, stia!
Se ridica silentios, se apropie de ea, ii lua flautul. Buzele ramasera incremenite, ochii strans inchisi, sufletul mistuit. Neputinta o doborase, prefera sa creada ca era neputinta decat sa creada ca … Mangaie flautul cu varful unui deget, inchise cutia si porni spre usa, ea statea in acelasi loc, in aceeasi amorteala dureroasa, vazandu-si in continuare buzele pe sclipirea flautului cu ochii mintii. - Si mie mi-e dor… Si usa se inchise in urma lui lent, prea lent, ca o tacere confortabila incalzita de o lumanare fina portocalie, cu aroma de scortisoara.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate