Sub cerul de toamnă turbat
Se cerne timpul ce m-a uitat.
Marea mi-e tristă-n amintire
Și-mi licăre-adânc în privire.

Colți îmi străpung trupul gol
Și-mi acopăr rănile c-un țol.
Bestia nu-ncetează să macine-n interior
Iubire, lacrimi, dulcele fior:

Al fricii absolute de viață,
Al lacrimii ce curge pe față.
Pulsul se-accelerează ușor...
Toate, toate mă dor!

Faptele își cer victima plăpândă
Și stau ca pisicile la pândă
Și ghearele turbate le-nfig-
Eu zac ca-ntr-un tremur de frig.

Liniște... și clipele dor.
Liniște... și-mi vine să mor!
Liniștea sapă o groapă.
Nimeni nu mă scapă!...