Dincolo de geam
foșnește o noapte ciudată
cu pâlcuri de întuneric nemișcat,
greu ca rășina, agățate de ramuri.
E o întunecime fierbinte,
uscată,
apăsătoare
cu sunete fără noimă,
lucruri care pleacă și vin;
mă dor atât de învălmășit!...
încât
par sa-și fi ieșit pentru totdeauna din timp.
Lacrimi din ochiul stâng alunecă spre colțul gurii
deschid
și-mi năvălesc amarnic pe limbă;
tare aș vrea să nu le înghit!
Dar cui să le dau?
Strig...
nu mă auzi
nimeni nu vine
nu se arată
nu-ti stă aproape,
când gura ți-e udă de dor și de plâns.
Pasul lacrimii prelinse în noapte
e neauzit și stingher;
pentru nimeni în afară de mine
nu are gust,
miros
sau răsunet.
Stelele mă ațintesc liniștite, nepăsătoare
ca apoi
când mă zăresc mai bine
se azvârle în nicmicie
oglindindu-se pe obrajii mei umezi
îmi mângâie obrazul daruindu-mi un zâmbet auriu
cu palmele, grăbită, îl prind
așezându-l pe ochi, obraji,
în gura mea plânsă,
Are gust și miros de tine...