Au păcate îngerii?


Prietenilor mei,

( Sovata, 11.02.2006)

Ce relație este între mine și eu? Nu ne schimbăm cu nimic de-a lungul anilor vieții. Între 20 si 40 de ani totul rămâne încremenit în noi. Între 40 și 60 de ani, nu numai că încremenește dar se și betonează. Relația mine-eu este la fel ca atunci când am înțeles că sunt venit pe lume. Adică este aceeași de când lumea, de la Adam și Eva. Mă întreabă fiul meu, cum e tată la 40 de ani, cum să fie, exact ca și la 18, ai tăi, fix. Când eram ca tine mi se părea ca nu mai are sens nici să facă dragoste cei de 30, la ce? sunt deja bătrâni, vremea lor a trecut. Ce păcătos eram eu, să condamn pe oameni când nu știam încă cum e să fii de 30, de 40 sau de 50 de ani. Credeam că relația eu cu mine se schimbă și o mașină instalată în creierul meu va avea grijă să mă facă sa mă simt din ce în ce mai bătrân, ca să dau dreptate celor care mă privesc din afara mea. Poate aici e una din șmecheriile speciei, să fim mereu aceiași, de la naștere până la gata. Înțelegând asta privesc acum cu uimire câte o babă de 80 de ani, sfrijită, stând fixă în stația de autobuz și realizez că ea este pentru ea aceeași ca și prin anii 1940, când era tânără și frumoasă. Din acest punct de vedere toți oamenii au aceeași vârstă. Dar consecința nu este aici, este mult diferită, din acest punct de vedere oamenii rămân tineri pentru totdeauna. Relația dintre „mine și eu” este poate prima asemănare dintre oameni și îngeri.

Dialogurile dintre cei ce beau bere si cei triști, ascultate noaptea de către ospătari plictisiți, merg oare spre ceruri ca să conteze la judecata de apoi. Le ascultă îngerii de serviciu, la fel ospătarilor.
Ce calculatoare puternice trebuie să existe în ceruri, capabile să cuprindă tot. Chiar si dialogurile ne vorbite, cele sincere sau cele păcătoase, de pe toate chaturile netului. Textul biblic are mențiuni despre intenție și dorință la clasificarea păcatelor, intuind dezvoltarea comunicării virtuale. Ce face să fie o deosebire între virtual și real, când și cei ce beau bere și cei triști sunt de acord că pe nimeni nu interesează viața lor. Ei nu știu că totuși îngerii îi ascultă. Starea virtuală, o nuanță liberă a realității, pe care a câștigat-o omenirea grație computerului, este cea dea doua asemănare dintre oameni și îngeri.

Să nu vorbim de cuvintele bețivilor ci de cele ale prietenilor mei. E târziu, spre dimineață, e ziua mea și după ce s-au culcat femeile și copii, noi încă discutăm. Dimineață voi merge pe pârtie, este condiția ca sa fim însoțiți la Sovata de către fiul nostru. Berea este din ce în ce mai grețoasă, dar tâlcul uneori acolo stă ascuns, nu numai în vin, cum declară vorba aceea latină. Vorbim despre dragoste, ca și la 20, 30 si 40 de ani. Toate ideile se epuizează: bani, construcții, mașini, slănină, șefi, boli, doctorate, copii, școli, găini, bancuri, ceapă roșie, râs și bere de cinci feluri. Și inevitabil revenim la dragoste, pentru că relația aceea : „eu cu mine’’, pe care o avem toți în noi ne cere să iubim și să fim iubiți fără margini și fără vârstă. Indiferent dacă unii sunt tăcuți sau zbanghii, buni sau răi, glumeți sau duri, orgolioși sau superficiali, visători sau calculați, toți vor dragoste. Soțiile noastre s-au culcat oare cu aceleași gânduri? Mă gândesc la veselie și la tristețe. Tristețea este a treia asemănare dintre oameni și îngeri.




Cele mai dificile adevăruri sunt ascunse de rușinea de a crede altfel. Acolo în noapte s-a tras totuși o concluzie: că la un moment dat fiecare dintre noi simțim o ne - sufereală în relația „eu cu mine”, o dificultate de a accepta propria persoană, cauzată de sinceritatea invitabilă dintre cele două părți. Extinsă în afara persoanei, aceasta duce la o saturație între soți. Poate este oboseală sau declin, sau dor de trecut sau o inconsistență a vieții, sau înțelegerea neantului și a trecerii noastre definitive pe lângă ceea ce este lumea. Să fie asta ceea ce tinerii nu au. Omul a fost făcut să nu fie singur dar să sufere și de singurătatea și de însoțire. Este prima deosebire dintre oameni și îngeri.


Cea mai grea faptă în viața oamenilor rămâne cea a căsătoriei. Chiar dacă este rezultatul cel mare al iubirii. Prin legătura de dragoste se creează o linie de drum comună, care face să se îmbine destinele, să se creeze prin alianța lor, un destin, nu comun ci unul împletit.
Câtă iubire se poate deduce pe eșantionul nostru de la Sovata, tot atâta și dificultate. Este un egoism acesta sau o apărare. Ce face egoismul când anii trec? Se maturizează, sau se alterează, sau se topește în înțelepciune. Nu se știe. Oricum, egoismul nu apare la îngeri.


Stau culcat și ascult prin ferestre foitul brazilor. E liniște. Toată lumea din cabană doarme. Îngerii nu au păcate. Poate aceea ce vor să fie mai perfecți decât perfecțiunea raiului. Dar ăsta e nu paradox și îl las în seama teologilor.

După acea noapte am privit spre familiile prietenilor mei și m-am trezit gândind despre păcatele îngerilor.