agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-04 | |
Despre cum aș vrea eu să fie poezia aș putea scrie tomuri întregi sau nici măcar o pagină. Îmi cer scuze pentru acest paradox servit pe stomacul gol, dar el era într-un fel necesar pentru a surprinde o realitate. Să încerc a strecura o lumină și un fir conducător în mijlocul străfulgerărilor despre ce înseamnă poezia pentru mine mi se pare de-a dreptul sisific. Ideile mele stau libere precum balega în grajdurile lui Augias.
Odată înlăturată suspiciunea de glumă nesărată, am să spun că lucrurile care urmează sunt extrem de personale și desigur trebuie luate cum grano salis. Aș mai vrea să spun că sunt unul dintre aceia care umblă să afle perfecțiunea în lume. Poate că e o iluzie, poate e marele nostru atu. Să purcedem la drum oprindu-ne întâi la nivelul formal. Vom sări peste demonstrații și împărțiri acolo unde ele sunt general acceptate. Și cred că tratarea formei separat de conținut e o metodă general acceptată. Așadar eu cred că poezia, că literatura în general trebuie să evite atât manierismul, cât și exprimare necioplită, vulgară. Nu, nu predic aurea mediocritas horațiană, deși poate sunt aproape de ea. Dacă exprimarea vulgară e de discutat încă în ce mod poate fi literară, manierismul se complace în păcatul cel mai grav: plictisește. Nu are viață. Nu interacționează cu receptorul. În schimb, rostirea vulgară este de îndepărtat datorită nivelului redus de sugestie, faptului că nu adaugă nimic la mesaj. În general literatura are un scop mai înalt. Despre scop vom vorbi mai încolo. Acum voi spune pe șleau cum aș vrea eu să fie versul. Mai întâi mi-ar plăcea să fie muzical, dar nu muzica lină și stupidă a versului ca un corp de manechin din prezentările lui Calvin Klein, ci acea curgere sincopată a blues-ului sau rockului. Vreau așadar să fie bolovănos, consonantic, să aibă cuvinte lungi și multe accente secundare. Niciodată să nu țină un ritm, fie iambic, fie trohaic. Să fie psalmic și cizelat totodată. Cât despre rime, ele pot lipsi dacă nu suntem în stare să nu rimăm școlărește. Eventual câteva care să mențină coeziunea poemului. Desigur că această stare nu e posibilă mereu. Mai ales unui ton jucăuș nu i se potrivește descrierea de mai sus. Dar eu am unele rezerve în privința umorului. Simt în interiorul meu că este un lucru distructiv și ar trebui să ne ținem departe de el. Nu pretind că fac aici o expunere completă sau măcar că alcătuiesc un mic îndreptar. Așa că nimeni să nu se aștepte să epuizez o temă sau să clarific toate punctele pe care le pun în discuție. Dacă deja v-ați plictisit, vă absolv de continuarea lecturii. Trec acum la conținut. Aici e marea dispută. Oare cu adevărat poți spune ceva despre ce să conțină poezia? Eu cred că da. Mai întâi aș vrea să neg o afirmație: lucrurile care atacă morala îndeobște acceptată nu sunt literatură, sau nu sunt de calitate. În fond, în orice mediu poți întâlni lucruri poetice. Peste tot există dragoste. Și de ce ura și alte sentimente reprobabile nu ar fi poetice? Și invoc aici și argumentul catarctic servit de Aristotel cu mii de ani în urmă, atunci când oamenii erau profund afectați de lucrurile strigătoare la cer pe care le făceau personajele tragediilor. Până la urmă, nu astfel ne curățim de zgură? Literatura poate fi un bun avertisment pentru ce se poate întâmpla dacă lăsă liberi caii simțurilor. Și, cu durere o spun, literatura e adesea un adevărat profesor pentru cei care nu învață din viață, ci din cărți. Și printre intelectuali acest lucru este extrem de răspândit. Examinați-vă. De câte ori nu ați dat exemplu pentru a argumenta un comportament uman un personaj literar?! Dar ce aș vrea eu să conțină o poezie. Imagini? Lecții? Epică? Morală? Nu, nimic din acestea și toate la un loc. O poezie aș vrea să conțină bucăți din realitate, din acea realitate care e ciclică și la care rezonăm. Oricât de diferită pentru fiecare iubirea este într-un fel de nespus una. De nespus? Poetul știe sau nu știe să o spună. Și am atins astfel subiectul poet. Îl vom lăsa la urmă. Poezia pentru mine e comunicare. E un fel de a spune: „oameni buni, toți suntem la fel, dar atât de diferiți. Iată, eu sunt acesta în această clipă. Uite cât de mult sunt tu, cât de mult nu sunt eu și cât de mult nu sunt nici una, nici alta.” Poate că există destin, poate că există Parce care îl torc și Muze care ne inspiră. În orice caz, cred că toți poeții, chiar și cei mai raționaliști, știu în forul lor interior că senzația aceea când penița aleargă pe foaie parcă împinsă de o voință străină există. Și sper că au tăria de a recunoaște că atunci s-au născut poate nu întotdeauna cele mai bune poezii, dar măcar cele care le sunt cele mai dragi. Mi se poate argumenta că inspirația nu e decât preaplinul unui sentiment sau o acumulare de simțăminte și de imagini care au ajuns să prindă o formă și un înțeles. Da. Foarte posibil, dar chiar și așa am simțit cu toții în acele momente că am fost transportați într-o altă lume unde totul este mai clar. Închei aici cu speranța că nu mi se va pune o etichetă, ci că mi se va răspunde cu ce simte fiecare din cei care citesc, dacă va simți ceva. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate