O vezi? E ea, femeia cu spadă medievală, minimal asexuată, care privește din camera pustie, de epocă, prin ochean, la tine.
Pagina 0 - am adus-o din regatul ei
Pagina 1 – am construit-o între materii vâscoase, i-am luat talentul de-a scrie poezii, i-am dat mâini și niște ochi temporali, alb-retinați,
am numit-o Bachelorette, hyperwoman, cea căreia îi plăcea să meargă la vânătoare de masculi africani, oprește-o! sau cum s-ar mai fi combinat sunetele
Pagina 3 – i-am umflat pântecul – cinci degete la o mână - cu flori viscerale, cu globuri – și cinci degete la cealaltă, ce banalitate! – i-am pus o haină veche, deșirată la poale și-am lăsat-o desculță să te privească.

Nanuq qukiqtara. Piitaup takujaatit. Piitaup paliisi takupauk? Aakka, paliisinik Piita takujuq.

Dar la pagina 4 nu ne-a mai plăcut așa cum era ea, am desfăcut-o, am lăsat să treacă câteva minute, i-am adăugat o intrigă în timpul unei lecții de gramatică, cuvântul “arhetipal” în stânga, iar la pagina 5 am lăsat niște ființe arămii, orbitoare să cânte o cantilenă și-am plecat la un vecin molatico-melancolic.

Jaani quviasuktuq - ‘John is happy’

Tot nu era bine. Tu nu puteai să fii privit oricum, tu-care-ți-ai-băut-până-la-capăt-cupa-cu-venin, iar ea, cu frumusețea aia și cu meduza deasupra capului, n-ar fi putut.
Atunci am sărit câteva pagini, am rupt altele și v-am dat o noapte mare, c-o lună așa cum nu mai fusese și nici n-o să mai fie, oricât de clișeizant ar putea fi și am așteptat.