În zi de toamnă târzie
lacrimi din ochiul drept
au căzut pe frunze ruginii
să ude culoarea aramei și albului de nea
pentru ochi grei ca noaptea
duși pe alt tărâm de dor și de visare.

Azi ochiul stâng
e cald ca soarele primăverii
ștergănd cu drag lacrima celui drept
arătându-i
câmpia
pădurea
marea
cerul senin
totul...în vie culoare.

Încap acum, toate dorințele mele
așezate sfios în ani de-nsingurare
trezindu-le stigătul ierbii-ncolțite,
ecoul mugurilor plesniți pe ramuri
și foșnet de aripi în zbor.

Vino!
pune pe sânii mei fierbinți
săruturi de cireș
într-o emoție roză de cais
cernute-ntâi
prin palmele tale de mac aprins,
voi țese lungă mantie cu flori de curcubeu
trecută gingaș
peste umerii împovărați de dor,
te voi așeza în centrul curcubeului arzând
al inimii mele și vom înflori.