Un geruleț pătrunde în oase,
Și vânticelul fișghiuie fața.
Pașii mă poartă cu priviri pioase
La mormânt.
De depatrte-i văd albeața
De pudra ce-a căzut de dimineață.
Pe cruce, doi ochi
Din dreapta, privește tânăr tata.
La stângul, parcă i-a căzut pleoapa.
Răufăcători...
La primăvară am să-i ridic pleoapa.
M-aplec, și-aprind o lumânare,
Aprind pe-a doua.
Vântul astâmpăr n-are.
Și flacăra le-o ocrotesc.
Și-n timpul acesta, gândesc...
În spatele meu,ei tot timpul privesc
Calea ferată.
Cea care, din viața lor
A făcut parte, și care crudă
A luat cu ea timpuriu, necruțător,
Pe-al mamei tată.
Printre morminte trec mai departe,
La bunicul și bunica,
Tot cu fața la calea ferată,
Inima lui de altădată,
Înalt ca un plop, bun soț,
Amestec în sânge de grec și moț.
Margărit, mame-i spunea,
Mult dragă i-a fost,
Și mult o iubea.
Așez la fiecare
Câte o lumânare.
Și parcă din vârful lor
Se desprinde în zbor
Glasul cristalin de bunică
Cântându-mi Jună Rodică.
Trec mai departe
Și-aprind la fiecare-n parte
Alte lumânări.
Sfioase misive, rare,
Din mâinile mele călătoare...
Și plec, trec de poartă,
În spate, trenul trece
În el, suflete vii poartă
De pe pod salută,parcă
Un pic strident și rece.