agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-23 | | Nu stiu cum a venit impulsul de a-ti scrie aceste randuri,cert e ca a venit din suflet, s-a strecurat printre sentimente, ganduri, dureri, bucurii, impliniri si esecuri. Tu esti destinatarul, dar am impresia ca vorbesc cu mine insami, mi se pare o vesnicie de cand n-am mai conversat cu sufletul meu, pare ca l-am ignorat sau...am vrut sa-l ignor. Daca ne-am putea inabusi toate contradictiile, daca am putea imblanzi ascutisul gandurilor, daca am putea indulci otrava sensibilitatii noastre, care sapa santuri adanci in fiinta, santuri brodate cu rani, cu intrebari fara raspuns, captusite cu Gheata si Foc! Cred ca fiecare dintre noi a simit, la un moment dat, ca locul lui in lume se surpa ineluctabil, ca prezenta sa materiala se topeste sub focul neputintei si ca tot ceea ce ramane e fara doar si poate SPIRITUL, esenta individuala, pura, profunzimea, imaterialitatea. Dar suntem prea grabiti si punem toate acestea pe seama unui moment de ratacire. Adevarul e ca suntem obositi...eu sunt obosita...de profan, de ignoranta, de artificial, caci acesta e cuvantul: ARTIFICIAL, toti suntem mai mult sau mai putin artificiali. o afirmatie mult prea trista! Ma intelegi tu oare? Suntem atat de preocupati de propria bunastare incat uitam sa mai privim in jur, sa-l vedem pe cel de langa noi; si daca il vedem la ce folos ca privirea noastra se opreste la suprafata, fiind incapabila sa treca de zidul aparentei? E mult prea greu sa fim OAMENI! Poate ca astern cuvinte grele, insa oricum si-au piredut o parte din semnificatie pe drum. Intotdeauna, aici, in partea stanga, in laboratorul fiintei, ele atarna mult mai greu! Iti scriu din balcon, dintr-un balcon vechi asupra caruia anii si-au pus amprenta neiertator, asa cum face cu toti si cu toate, desi...poate ca nu asta ar trebui sa vedem in TIMP. De aici pot privi cerul, imi pot odihni ochii pe dansul norilor atat de ALBI si de pufosi, norii calatori pe care ingerii canta si plang. Cred ca si ingerii plang...pentru noi...numai noi nu ne dam seama! De aici pot asculta glasul pasarilor, o pisica mieunand inflacarata, o gaza zburand peste foile mele impregante cu miros apasator de durere. Este atata armonie in Natura, fiecare element isi are locul lui, atat echilibru, atata liniste! cand esti trist du-te in mijlocul Ei, urmeaza-i exemplul, Ea te va linisti si-ti va darui putere, depinde de tine cum o vei folosi! Simt cum miroase iarba si nici un parfum nu-i poate intrece farmecul.Trupul vibreaza la fiecare adiere de vant, se inalta la fiecare atingere a Naturii. Pacat ca suntem orbi! Mai sunt inca multe de zis si cuvinte prea putine, insa ceea ce se statorniceste in suflet nu-si va lua zborul niciodata...asa ca mai devreme sau mai tarziu voi continua sa dezvalui tie cateva din cugetarile unei biete muritoare!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate